Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Nu mai putem tolera asta!" Mesajul lui Pogba pentru Rashford, Sancho și Saka după finala Euro 2020

Bianca Dumitru

Publicat 13/07/2021 la 17:44 GMT+3

Anglia a pierdut finala Euro 2020 în fața Italiei, la loviturile de departajare, iar suporterii au răbufnit după ratările lui Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka. Paul Pogba a sărit în sprijinul celor trei fotbaliști din naționala lui Gareth Southgate.

Jadon Sancho, Marcus Rashford avant d'entrer en jeu face à l'Italie

Credit imagine: Getty Images

Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka au fost unii dintre cei mai criticați fotbaliști din echipa națională a Angliei după finala Euro 2020, pierdută în fața Italiei după loviturile de la 11 metri. Cei trei au ratat penalty-urile, iar suporterii i-au criticat extrem de dur.
Paul Pogba le-a sărit în apărare tinerilor jucători, postând pe rețelele de socializare un mesaj prin care a încercat să le dea un boost de încredere după câteva ore în care au fost extrem de denigrați.
"Sunt mândru de voi. Câteodată câștigi, câteodată pierzi. Ați avut curajul să executați lovituri de penalizare și v-ați arătat valoarea ajutându-vă echipa națională să ajungă în finală. Nu mai putem tolera comportamentul rasist și nu ne vom opri niciodată din a încerca să-l combatem. Voi, băieții, ar trebui să țineți capul sus și să fiți mândri de voi. Sunteți exemple ale acestui frumos joc. Să nu uitați asta niciodată. Să fiți mândri de voi, lumea fotbalului este mândră de voi", a scris Paul Pogba pe rețelele de socializare.

RASHFORD, SANCHO ȘI SAKA, ȚINTELE INSULTELOR RASISTE

Nemulțumiți de înfrângerea din finala Euro 2020, suporterii englezi au luat cu asalt conturile de pe rețelele de socializare ale lui Rashford, Sancho și Saka. Împotriva fotbaliștilor au fost postate o mulțime de injurii, insulte și comentarii rasiste. Federația Engleză de Fotbal reacționat imediat și a condamnat în termeni duri gesturile britanicilor.
Violența nu a fost prezentă doar pe social media, fanii făcând prăpăd pe străzile din Londra. Englezii s-au luat la bătaie cu italienii și au vandalizat o pictură murală care-l onora pe Marcus Rashford. Furioși, englezii au pictat cu graffiti peste imaginea fotbalistului lui Manchester United.
Poliţia britanică a afirmat că va investiga postările online și comentariile.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo