Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Performanță rară reușită de Jorginho, după cucerirea EURO 2020! Realizare fantastică a italianului

Eurosport
DeEurosport

Publicat 12/07/2021 la 12:32 GMT+3

EURO 2020 s-a încheiat, iar Italia e noua regină a Europei! Marele trofeu a ajuns la Roma după 53 de ani. Jorginho, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul lui Mancini, a reușit dubla: Champions League și Campionatul European, în același an!

Jorginho

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Răzvan Cîrceag
Jorginho nu este un fotbalist care iese prea mult în evidență, prin prisma poziției pe care o ocupă în teren. Cu toate acestea, mijlocașul a avut un rol cheie atât la Chelsea, unde a cucerit Champions League în acest sezon, cât și la naționala Italiei. Ba chiar el este alesul presei italiene drept un potențial candidat la acordarea Balonului de Aur.
Doar 12 fotbaliști au mai reușit dubla în același an: EURO și UCL
Același lucru s-a întâmplat și aseară, în finala jucată împotriva Angliei. Englezii au început puternic meciul, marcând chiar în minutul 2, dar lucrurile s-au echilibrat la fel de rapid și Anglia a oprit atacurile. Jorginho a fost bine marcat de către Harry Kane, iar în momentul în care mijlocașul a scăpat de sub marcajul căpitanului Angliei, Italia a devenit mai agresivă pe faza de atac. Prestația italianului a fost subtilă și nu s-a remarcat în mod special pe teren.
Finalul putea fi de coșmar însă pentru Jorginho. Experimentatul mijlocaș a ratat penalty-ul cu numărul 5 la loviturile de departajare. Doar că Saka a ratat și el pentru Anglia, iar trofeul EURO a mers la Roma. Și odată cu asta, Jorginho a intrat într-un top select al fotbaliștilor care au cucerit și Liga Campionilor și Campionatul European în același an.
Doar 12 jucători au reușit asta de-a lungul timpului. Primul pe această listă selectă a fost Luis Suarez Miramontes, legendarul mijlocaș al lui Inter. Poreclit "El Arquitecto" acesta a fost unul dintre jucătorii care au marcat cel mai mult anii '60, cucerind un Balon de Aur și clasându-se de două ori pe locul doi în clasamentul anchetei France Football.

JORGINHO, SINGUR ÎN ITALIA LA 15 ANI

Până să ajungă aici, mijlocașul a avut de parcurs o călătorie deloc ușoară. Jorginho s-a născut în Brazilia, dar de la vârsta de 15 ani locuiește în Italia. A crescut la Verona, locuind într-o mănăstire și a vrut să se lase de fotbal. Mama sa a fost cea care l-a făcut să-și schimbe decizia și să continue pe acest drum anevoios.
Riccardo Prisciantelli, fostul șef executiv al Hellas Verona, este cel care l-a adus pe Jorginho în Europa. "Îmi amintesc ziua aceea ca orice altă zi normală", a spus el pentru Gazzetta dello Sport. "Era 2007 și un om de afaceri din Verona care lucra în America de Sud m-a sunat pentru a-mi oferi câțiva jucători tineri. Le-am spus că clubul meu nu are buget, dar dacă vreți, îi puteți aduce în Italia".
Unul dintre ei era Jorginho, care avea 15 ani atunci, și care a ajuns în țară singur, fără familie. Acesta i-a impresionat pe toți încă de la prima atingere a balonului. Tânărul nu avea unde să locuiască, așa că Prisciantelli a aranjat să locuiască într-o mănăstire, iar un preot a avut grijă de el.

"PLÂNGEA ÎN FIECARE NOAPTE, DAR NU A RENUNȚAT"

"Îi dădeam 20 de euro pe săptămână preotului sau 50 când puteam. Rafael, portarul brazilian din prima echipă, făcea la fel. A trebuit să fac asta pentru ca el să poată studia, să învețe limba și să joace fotbal. Când nu aveam bani, mă certam cu preotul să-i dea ceva de mâncare. În fiecare noapte plângea în acea cameră întunecată și tristă, cu preotul. Dar nu a renunțat niciodată. Pe teren, lucra de trei ori mai tare decât toți ceilalți", rememorează Riccardo Prisciantelli.
Totul s-a schimbat pentru Jorginho când Maurizio Sarri a devenit antrenor la Verona, în 2008. El a fost cel care l-a adus de la academie, la echipa mare a clubului. Și tot el a fost antrenorul care l-a adus și în Premier League, la Chelsea. De când s-a transferat pe Stamford Bridge, mijlocașul a ajuns într-o finală în fiecare an.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo