Christian Eriksen a fost aproape de o tragedie în primul meci al Danemarcei la Euro 2020. Fotbalistul s-a prăbușit pe teren cu câteva minute înainte de pauză, fără să fi fost atins de vreun adversar, și a fost nevoie de intervenția medicilor care l-au resuscitat înainte de a-l transporta spre spital.
Fotbaliștii din naționala daneză au fost extrem de afectați de modul în care și-au văzut coechipierul, cei mai mulți dintre ei fiind văzuți plângând pe teren. După ce starea lui Eriksen s-a stabilizat, meciul s-a reluat, însă jucătorii lui Kasper Hjulmand nu au reușit să-și revină, fiind învinși cu 0-1.
La finalul partidei, selecționerul danezilor a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în meci, recunoscând că fotbaliștii săi au fost emoționați și nu s-au mai putut concentra la fotbal după prăbușirea lui Eriksen.
Campionatul European UEFA
"Sper că a fost ultima dată!" Kjaer, dezvăluiri despre momentele de coșmar prin care a trecut
19/08/2021 LA 18:22
"A fost o seară cu adevărat dură, în care ni s-a amintit tuturor care sunt cele mai importante lucruri din viață. Este vorba despre relațiile semnificative pe care le avem, despre oamenii aceia care sunt aproape de noi, despre familie și prieteni. Totul, totul, toate gândurile noastre sunt îndreptate spre Christian și familia sa", și-a început Hjulmand discursul, străduindu-se să-și rețină lacrimile.

Danemarca a avut două variante de la UEFA

Selecționerul a continuat, spunând că UEFA le-a dat doar două variante danezilor de a termina meciul, fie aseară, fie în această după-amiază.
"Aveam două opțiuni pentru a juca, în această seară (n.r. aseară, de la ora 21:30) sau mâine, la ora 12 (n.r. astăzi), și toată lumea a fost de acord să joace astăzi. Nu a existat nicio presiune din partea UEFA pentru a juca în această seară... Sincer, cel mai bine a fost să terminăm cât mai repede. Dar nu poți juca un meci cu astfel de sentimente. Am încercat să câștigăm. A fost incredibil că jucătorii au reușit să iasă pe teren și să încerce să joace repriza a doua.
Avem un grup de jucători pe care nu îi pot lăuda suficient. Nu aș putea fi mai mândru de acei oameni care au avut atât de bine grijă unul de celălalt. Eriksen este unul dintre prietenii mei dragi, am fost impresionat de modul în care jucătorii au discutat în vestiar, hotărând să nu facă nimic înainte de a ști că Christian este bine și conștient. Sincer, au fost jucători care s-au emoționat complet, s-au epuizat emoțional. A fost o experiență traumatică", a adăugat antrenorul naționalei daneze, care a explicat și de ce l-a schimbat în minutul 63 pe căpitanul Simon Kjaer.
"Simon a fost foarte, foarte afectat. El și Christian sunt cei mai buni prieteni. Nu știa dacă mai poate juca, dar a încercat. Nu a reușit și e de înțeles. Nu îmi imaginez cum ar fi fost dacă era nevoie să joc eu... Emoțiile sunt copleșitoare."

Bucurie reținută a finlandezilor după victorie

La rândul său, selecționerul Finlandei a declarat că, în ciuda rezultatului istoric obținut în fața danezilor, meciul din prima etapă a grupelor Euro 2020 va fi amintit din motive cu totul diferite.
"Prima dată când suntem calificați la un turneu major și câștigăm un meci de deschidere împotriva Danemarcei pe stadionul lor. Când am auzit imnurile naționale, a fost foarte emoționant pentru noi. Apoi s-a întâmplat acel incident foarte dramatic și trist cu Christian Eriksen... În cele din urmă, am obținut un rezultat bun din joc și bineînțeles că sunt fericit pentru asta. E incredibil. Dar ne vom aminti acest meci mult timp din alte motive", a spus Markku Kanerva.
Serie A
Christian Eriksen, la un pas de plecarea de la Inter! Unde vrea să joace după infarctul suferit
10/08/2021 LA 15:57
Serie A
Eriksen se întoarce în Italia! Ce urmează pentru fotbalistul care a suferit un infarct la Euro 2020
29/07/2021 LA 06:34