Eurosport
AS Roma - CFR. Dan Petrescu: ”Mai avem șanse doar teoretice la calificare!”
De
Publicat 05/11/2020 la 21:12 GMT+2
Dan Petrescu s-a plâns din nou de lipsa transferurilor după eșecul categoric al CFR-ului de la AS Roma.
Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj
Credit imagine: Getty Images
CFR Cluj a pierdut cu 5-0 la AS Roma într-o partidă controlată de la un capăt la altul de echipa italiană. Clujenii au avut câteva contraatacuri periculoase în prima repriză, însă nu și-au concretizat ocaziile iar italienii au profitat de vulnerabilitatea în defensivă a echipei din România.
Ardelenii au mers la Roma cu o apărare improvizată iar acest lucru s-a văzut. Dan Petrescu s-a plâns după meci, din nou, de lipsa transferurilor și este extrem de pesimist privind șansele de calificare ale clujenilor, despre care a spus că mai sunt doar ”teoretice”.
AS Roma - CFR Cluj. Dan Petrescu, descumpănit, nu mai crede în calificare
”Normal, toată lumea este supărată, dar scorul mă deranjează. Nu am avut nicio pretenție de la acest meci, nu am avut niciun fundaș central, am avut șapte jucători accidentați. Nu aveam așteptări, dar mă gândeam măcar la un scor mai strâns, nici noroc nu am avut.
Dacă profitam de ocazii și făceam 1-1 era alt meci, nu am ce să le spun băieților, este foarte greu să nu ai jucători, orice antrenor își dorește să aibă jucători la dispoziție. Eu am tras un semnal de alarmă, din păcate lotul este foarte slab”, a declarat Dan Petrescu la DigiSport.
”Șansele de calificare sunt foarte mici din păcate iar dacă mai facem un rezultat pozitiv ar fi un miracol. Șansele de calificare sunt doar teoretice. Este important să nu pierdem duminică în campionat, dar nici pentru duminică nu avem soluții. Nu văd ce putem face pe viitor. Putem să luăm doar jucători liber de contract, care n-au mai jucat de trei luni. Plătim greșelile din trecut, despre care eu am avertizat la fiecare interviu”, a adăugat el.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo