Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Stanciu, omul meciului în Slavia-Rangers! Ianis Hagi, apreciat și el de presa din Scoția

Nicu Savin

Publicat 11/03/2021 la 23:30 GMT+2

Prima mansă a optimilor de finalp din Europa League dintre Slavia Praga și Glasgow Rangers s-a încheiat 1-1. Ambele goluri au fost marcate cu aportul românilor din cele 2 echipe, a căror evoluții au fost apreciate de presa de specialitate.

Ianis Hagi și Nicolae Stanciu

Credit imagine: Eurosport

Primul duel al românilor din optimile Europa League s-a terminat nedecis, 1-1. La Praga, Slavia și Rangers și-au împărțit momentele de dominare, astfel că partida retur va decide care este echipa calificată în sferuri.
Românii au fost la înălțime, Stanciu fiind chiar declarat omul meciului. De altfel, presa internațională l-a elogiat pe mijlocașul Slaviei după golul superb marcat în minutul 7 al partidei. Deși a fost schimbat în minutul 76, Stanciu a primit cea mai mare notă domtre toți jucătorii de pe teren: 6,9, potrivit Sofa Score.

Ianis Hagi

Ianis Hagi, lăudat pentru pasa de gol din Slavia-Rangers

Și Ianis Hagi a avut o evoluție apreciată, fiind notat cu 7. Mijlocașul de 22 de ani nu a avut mari realizări dar a fost decisiv la golul egalizator marcat de Rangers. Ianis a urmărit o minge care părea că iese în aut de poartă și a reușit să întoarcă excelent în centrul careului, fundașul Helander având de îndeplinit o singură formalitate.
Presa din Scoția a caracterizat drept strălucitoare pasa de gol a românului, subliniind însă că la golul lui Stanciu nu a reușit să-l blocheze pe coechipierul său de la națională: "N-a reușit să-l blocheze pe compatriotul Nicolae Stanciu înainte de golul cehilor. S-a revanșat pentru scăparea aceasta când i-a oferit o pasă strălucitoare lui Helander.", au notat scoțienii de la The Herald, citați de digisport.ro.
Rezultatul le este favorabil scoțienilor, dar calificarea se va juca săptămâna viitoare pe Ibrox Park. Slavia a demonstrat că îi priește tărâmul britanic, eliminând-o pe Leicester în 16-imi, după o victorie cu 2-0 în Anglia. Pe lângă rezultatul din această seară, Rangers are și avantajul că va avea timp să se odihnească până la partida retur deoarece nu joacă pe plan intern. În schimb, Slavia va juca duminică în deplasare cu Mlada Boleslav.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo