Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Calificarea echipei Rangers în finala Europa League, cea mai mare realizare din istoria clubului

Andrei Nicolae

Actualizat 17/05/2022 la 16:30 GMT+3

Graeme Souness, fost jucător și manager la Gers, spune că finala Europa League de miercuri, contra echipei Eintracht, reprezintă un moment unic.

Glen Kamara of Rangers celebrates with Ryan Kent after scoring

Credit imagine: Getty Images

Rangers înfruntă Eintracht Frankfurt, miercuri, de la ora 22:00, în finala Europa League. Echipa scoțiană a învins deja două adversare din Germania în drumul spre Sevilla, Borussia Dortmund și RB Leipzig.
Graeme Souness, fost antrenor la Rangers, a declarat, potrivit Sky Sports, că această calificare în finala întrecerii europene este cea mai bună performanță din istoria clubului. Legenda în vârstă de 69 de ani a remarcat faptul că rivalii de la Celtic au meritat titlul în acest sezon, dar o prezență în final Europa League înseamnă mai mult pentru fotbalul scoțian: "În ceea ce privește prestigiul și îmbunătățirea jocului, Rangers a făcut lucruri enorme pentru statura fotbalului scoțian, prin calificarea în finala Europa League. Totuși, acest lucru nu va fi apreciat de toată lumea din Scoția.
Performanța este cu adevărat enormă și este, de asemenea, o poveste unică. Dacă ne întoarcem cu 10 ani în urmă, când clubul a fost retrogradat și aproape desființat, oamenii s-au bucurat foarte mult de asta. Drumul spre vârf a fost o călătorie lungă și lentă. Acum, după 10 ani, Rangers se află în finala unei competiții europene. Asta îți spune tot ce trebuie să știi despre acest club de fotbal. Toți cei care au legătură cu clubul merită un mare credit pentru locul în care echipa se va afla pe 18 mai."

Calificarea echipei Rangers în finala Europa League, cea mai mare realizare din istoria clubului

Într-un editorial publicat pe Sky Sports, Graeme Souness a povestit că a văzut Rangers pentru prima dată când avea 10 ani, apoi a jucat și a antrenat formația.
"Am avut norocul să joc pentru ei și să-i antrenez. Am realizat niște lucruri grozave când am fost acolo, dar am urmărit acea victorie în semifinala cu RB Leipzig. Este cea mai mare realizare a oricărei echipe pe care a avut-o Rangers de când o susțin și dincolo de asta.
Nu a fost o echipă care se simțea de mâna a doua contra unui adversar din Bundesliga. Au jucat ofensiv, au vut o scurtă cădere în repriza secundă, s-au regrupat și au ajuns să câștige jocul. Au meritat să câștige", a mai spus Souness.
Managerul a mai spus că Rangers nu are de ce să se teamă în finala Europa League contra germanilor de Eintracht Frankfurt: "Joacă împotriva unei alte echipe germane de care Rangers nu ar trebui să se teamă după ce a eliminat Borussia Dortmund și RB Leipzig.Bundesliga este una dintre cele mai mari ligi din lume și dacă luați în considerare bugetele acestor echipe, în comparație cu bugetul cu care trebuie să lucreze Rangers, este cu adevărat remarcabil ce a reușit clubul.
Când am ajuns în finala Cupei Cupelor împotriva Barcelonei în 1972, diferența dintre ligile mari și ligile mici nu a fost atât de mare. De data aceasta, modul în care a evoluat jocul, odată cu modul în care televiziunea și banii au intrat în fotbal, pentru ca Rangers să concureze într-o finală, este de necrezut. De acum încolo, Rangers va avea mult respect. Eintracht nu va lua acest meci cu ușurință.Indiferent dacă câștigăm sau nu câștigăm, oricum va fi emoționant".
Souness nu va putea fi prezent la Sevilla, pentru că fiica lui se căsătorește în aceeași zi.
"Rangers este club de fotbal cu adevărat unic. Unul dintre cele patru din Marea Britanie care sunt mai mult decât un club de fotbal. Este o instituție și miercuri va fi o noapte de savurat. Păcat că nu pot fi acolo, fiica mea se căsătorește pe 18 - în aceeași zi! Dar mă voi strecura, în timp ce soția mea nu mă va urmări, să văd meciul la un televizor. Sper că echipa va reuși. Dar chiar dacă nu va câștiga, a fost o cursă remarcabilă. Cu toate acestea, acest club de fotbal unic nu va ceda niciodată. Niciodată!", a concluzionat managerul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo