Articol scris de Ștefan Muche
Pe 21 mai, la Bilbao, pe legendarul stadion al lui Athletic Club, San Mames, se va disputa finala Europa League 2024-2025. Două echipe englezești se vor lupta mai mult ca oricând pentru cucerirea celui de-al doilea trofeu inter-cluburi ca importanță din Europa.
Finaliști în Europa, codași în Anglia
Două formații care în acest sezon au arătat că expresia "mai rău de atât nu se poate", cu care se încurajau la finalul anilor trecuți, s-a transformat în "mai rău chiar se poate", vor încerca să își spele imaginea în ultimul act al Europa League pe San Mamés. Surori de clasament în subsolul tabloului din Premier League, Manchester United și Tottenham mai au o singură șansă de izbândă în acest sezon. Cu doar 2 etape rămase în care nu prea se mai pot schimba prea multe. Maxim, mai pot face schimb de locuri, dar când 17 devine 16 sau 16 devine 15, aproape că nu le mai diferențiezi când pe piept ai siglele acestor două echipe. Așadar, ambele formații se vor axa în următoarele săptămâni pe confruntarea directă din ultimul act.
Manchester United nu a fost ferită de emoții până aici. Însăși participarea ei în Europa League a fost o necunoscută până la finalul sezonului trecut, dar grație Cupei, "diavolii" au salvat atunci o prezență europeană. Faza grupelor principale a fost una fără prea mari bătăi de cap pentru băieții antrenați în acest sezon atât de Erik ten Hag până în noiembrie 2024, cât și de
Ruben Amorim până în prezent, fără să piardă un meci și cu 5 victorii în cele 8 partide disputate. Terminând pe locul 3 grupa și intrând direct în faza optimilor, United a dat acolo de Real Sociedad, pe care a eliminat-o într-un 5-1 în dublă manșă. Apoi, într-unul din cele mai tari sferturi de finală europene, Manchester s-a calificat dramatic în urma duelului cu Olympique Lyon, după acea nebunie de pe Old Trafford încheiată 5-4 (7-6 în dublă manșă). A ajuns în semifinale, acolo unde s-a întâlnit chiar cu echipa care și-ar fi disputat o eventuală finală acasă – Athletic Bilbao. Aici, lucrurile au stat mult mai ușor pentru oamenii lui Amorim, impunându-se fără drept de apel cu un 7-1 autoritar în cele două partide.
Tottenham, care la finalul sezonului trecut de Premier League a terminat pe locul 5, la doar două puncte de Aston Villa, echipă care a reușit să ajungă până în sferturile Ligii Campionilor, își joacă și ea ultima carte pe 21 mai pentru o participare într-o cupă europeană din toamnă. Fără Drăgușin, accidentat de mai bine de 3 luni, și cu un antrenor care a fost constant sub presiune în acest sezon din cauza rezultatelor mult sub așteptări,
Spurs va forța în sfârșit, după mult timp, câștigarea unui trofeu "adevărat". Calificată cot la cot cu rivala din finală din acea grupă de 36 de echipe, obținând 5 victorii și pierzând un singur meci, echipa lui Postecoglou vrea să o lase pe Manchester United să privească meciurile europene de la TV din toamnă. Adversarii londonezilor par la prima vedere ceva mai accesibili decât pe partea lui United. După un 3-2 în optimi cu olandezii de la AZ Alkmaar și un 2-1 chinuit în sferturi cu Frankfurt, Tottenham nu i-a oferit prea multe șanse echipei norvegiene Bodo Glimt, în poarta căreia a marcat de 5 ori în două meciuri.
A șasea confruntare 100% englezească din istoria cupelor europene
Astfel, cele două formații vor disputa doar a șasea finală complet englezească din istoria competițiilor europene. Deși favorite la a juca o finală erau văzute principalele forțe din Premier League, ca Manchester City – care însă din octombrie 2024 a avut un declin inexplicabil, Liverpool – care a fost eliminată fără vreo șansă de finalista UCL, PSG sau Arsenal – care a avut același "naș" precum cormoranii, iată că finala Europa League va fi anul acesta o finală complet britanică. Având în vedere numele și anvergura celor două formații, surpriza nu este așa mare, deși uitându-ne pe clasamentul din Anglia am putea spune că au jucat fotbaliști diferiți în cele două competiții.
De 5 ori fotbalul englez s-a mai putut lăuda cu o asemenea performanță. Până la duelul de pe San Mamés, pe primul loc la acest capitol, alături de britanici, se mai clasau italienii și spaniolii, care la rândul lor avuseseră parte de 5 finale europene formate doar din echipe interne. Așadar, cu duelul de pe 21 mai dintre Tottenham și Manchester United, Anglia va fi prima țară care bifează 6 astfel de finale.
Tottenham Hotspur vs Wolverhampton Wanderers – Cupa UEFA 1972
Prima finală "all-English" din istoria cupelor europene a venit chiar în ediția inaugurală a Cupei UEFA, în 1972. Tottenham Hotspur și Wolverhampton Wanderers au fost cele două formații care și-au disputat trofeul în dublă manșă, o formulă specifică vremii.
Tottenham s-a impus în prima manșă disputată la Molineux cu 2-1, datorită unei prestații inspirate a atacantului Martin Chivers, autor al ambelor goluri. În returul de pe White Hart Lane, scorul a fost 1-1, suficient pentru ca echipa londoneză să devină primul câștigător al Cupei UEFA, cu scorul general de 3-2. A fost un moment important pentru fotbalul englez, care își marca prezența puternic pe harta continentală.
Manchester United vs Chelsea – Liga Campionilor 2008
După mai bine de trei decenii, o nouă finală europeană s-a scris cu litere alb-roșii și albastre. În 2008, pe ploaia mocănească de la Moscova, Manchester United și Chelsea s-au întâlnit într-o finală de Liga Campionilor tensionată și dramatică. Era prima oară când două echipe din Anglia disputau trofeul suprem în Europa.
Cristiano Ronaldo a deschis scorul pentru United cu o lovitură de cap, dar Chelsea a egalat prin Frank Lampard. S-a ajuns la penalty-uri, iar momentul-cheie a fost ratarea lui John Terry – căpitanul lui Chelsea a alunecat în timp ce executa penalty-ul decisiv, trimițând mingea în bară. Ulterior, Edwin van der Sar a parat șutul lui Anelka, iar Manchester United a câștigat trofeul cu 6-5 la loviturile de departajare, cucerind pentru a treia oară Liga Campionilor.
Chelsea vs Arsenal – Europa League 2019
O altă confruntare englezească s-a scris în finala Europa League din 2019, disputată la Baku, în Azerbaidjan. A fost un duel londonez în toată regula, între Chelsea și Arsenal – două echipe care, deși obișnuite cu scenele europene, aveau obiective foarte clare: Chelsea voia un trofeu major pentru a încheia sezonul cu fruntea sus, iar Arsenal spera să salveze un sezon sub așteptări și să obțină calificarea în Liga Campionilor.
Finala a fost echilibrată în prima repriză, dar în partea secundă Chelsea a pus stăpânire pe meci. Olivier Giroud a deschis scorul împotriva fostei sale echipe, iar Pedro și Eden Hazard (cu o dublă) au completat un 4-1 categoric. Golul de onoare al "tunarilor" a fost reușit de Iwobi. A fost ultimul meci al lui Hazard în tricoul albastru, înainte de transferul său la Real Madrid – o despărțire cu trofeu și două goluri, perfect simbolică pentru impactul său la club.
Eden Hazard a fost determinant în campania lui Chelsea din 2019 care a culminat cu câștigarea Europa League, la Baku în 2019
Credit imagine: Getty Images
Liverpool vs Tottenham – Liga Campionilor 2019
Doar câteva zile mai târziu, Europa a fost din nou scena unui duel englezesc. De această dată, în cel mai înalt vârf fotbalistic continental – finala Ligii Campionilor.
Liverpool și Tottenham s-au întâlnit pe Estadio Metropolitano din Madrid, într-un meci care promitea spectacol, dar care s-a dovedit a fi una dintre cele mai anoste finale din istoria recentă a competiției.
Mohamed Salah a deschis scorul din penalty încă din minutul 2, iar apoi, în ciuda eforturilor lui Spurs de a reveni, Liverpool a gestionat jocul pragmatic. În minutul 87, belgianul Divock Origi a închis tabela la 2-0, aducând "cormoranilor" cel de-al șaselea trofeu al Ligii Campionilor. A fost revanșa lui Jürgen Klopp, care pierduse finalele din 2013 și 2018, și o confirmare a revenirii lui Liverpool în elita fotbalului european.
MADRID, SPAIN - JUNE 01: Liverpool Manager Jurgen Klopp lifts the Champions League Trophy after his team win the UEFA Champions League Final between Tottenham Hotspur and Liverpool at Estadio Wanda Metropolitano on June 01, 2019 in Madrid, Spain. (Photo b
Credit imagine: Getty Images
Chelsea vs Manchester City – Liga Campionilor 2021
În 2021, finala Ligii Campionilor a avut din nou un aer de Premier League. Chelsea și Manchester City s-au duelat pe Estádio do Dragão din Porto, într-un meci cu o miză uriașă pentru ambii antrenori: Guardiola căuta primul său trofeu european de când a părăsit Barcelona, iar Thomas Tuchel dorea să-și răzbune înfrângerea din finala precedentă cu PSG.
Surprinzător pentru unii, dar nu pentru cei care au văzut evoluțiile din acel sezon, Chelsea a dominat tactic partida. Un gol marcat de Kai Havertz în prima repriză a fost suficient pentru ca londonezii să ridice trofeul pentru a doua oară în istoria clubului. A fost un triumf construit pe organizare defensivă, luciditate și un plan de joc impecabil executat.
ISTANBUL, TURKEY - JUNE 10: Pep Guardiola of Manchester celebrates victory with the trophy after the UEFA Champions League 2022/23 final match between FC Internazionale and Manchester City FC at Atatuerk Olympic Stadium on June 10, 2023 in Istanbul, Turke
Credit imagine: Eurosport
Așadar, nici pentru Tottenham, nici pentru Man UTD nu va fi pentru prima oară când își vor întâlni o rivală internă într-o finală europeană. Cu 2 trofee cucerite pe vremea când se numea Cupa UEFA, Spurs se poate considera mai titrată în această competiție decât rivala sa, care a câștigat acest trofeu o singură dată, în 2017, sub comanda lui José Mourinho.
Miza participării în
UEFA Champions League sezonul viitor va face acest meci și mai interesant și atractiv. Cu toate că o finală se câștigă, nu se joacă, având în vedere că jocul niciuneia dintre echipe nu a strălucit în acest sezon, vor trebui să iasă la rampă cu tot ce au mai bun pe 21 mai, la Bilbao, pentru a face parte din liga stelelor din sezonul 2025-2026.