#VOCE Manchester United, fabrica de talente irosite. Clubul de pe Old Trafford a pierdut mulți fotbaliști importanți în ultimii ani

Ce se întâmplă când unul dintre cele mai mari cluburi din lume uită cum să crească și să gestioneze propriile bijuterii din curte? Manchester United a devenit mai puțin o rampă de lansare pentru tinerii ieșiți în fotbalul mare sau un loc propice de a face performanță pentru superstaruri, ci mai mult o frână în dezvoltarea jucătorilor săi.

Fie că vorbim de tineri formați în academie, ori despre transferuri promițătoare care n-au primit încredere, clubul pare să aibă un tipar: jucători care stagnează sau dezamăgesc în tricoul roșu, dar înfloresc imediat după plecare, sau care vin înfloriți și se ofilesc pe "Teatrul Viselor" din Manchester. Crescuți sau cumpărați, tinere talente sau vedete deja confirmate, cea mai mare parte din jucătorii aduși de "Diavolii Roșii" în ultimii ani nu au funcționat la clubul antrenat astăzi de Ruben Amorim.

Problema pare mai profundă decât forma individuală: este despre viziune, despre mediu, despre instabilitatea de pe banca tehnică și despre un club care a pierdut, poate, busola în construirea unei echipe cu adevărat funcționale.

Se poate vorbi în prima fază despre calitatea jucătorilor și de faptul că nivelul lor de joc nu este suficient de bun pentru a face față unei presiuni precum cea de la Manchester United și din Premier League, dar apoi pe aceiași jucători îi vezi cum, în același campionat, înscriu și își expun calitățile incontestabile.

Pe lângă zecile de transferuri ratate de "diavolii roșii" în ultimii ani, transferuri pe sume enorme care s-au dovedit falimentare din punct de vedere fotbalistic, Manchester United a avut în componența sa și jucători de care s-a dovedit că nu a știut să profite și a căror valoare nu a fost fructificată așa cum ar fi făcut un club mare. Jucătorii nu au dat randament, clubul nu a fost mulțumit, antrenorii nu au știut să gestioneze astfel de situații și, astfel, s-a ajuns la plecări, împrumuturi și despărțiri care s-au dovedit neinspirate.

Un prim exemplu elocvent este cel al lui Marcus Rashford, odinioară văzut ca simbolul noii generații formate în academie, un talent pur, rapid, instinctiv, cu o relație aparte cu suporterii. Și totuși, în ciuda unui sezon 2022–2023 în care a atins un vârf de formă remarcabil, în care reușise 17 goluri doar în campionatul Angliei, a urmat o cădere bruscă. Apatic, fără implicare, uneori de nerecunoscut pe teren, Rashford a devenit un caz de neînțeles chiar și pentru cei mai răbdători fani. În sezonul 2023–2024, atacantul englez izbutea să marcheze doar 8 goluri în toate competițiile. Cu toate că, la startul actualului sezon, părea că se află într-o revenire de formă, bifând 9 reușite, conform spuselor antrenorului portughez, Rashford nu mai era la fel de implicat la antrenamente.

În lipsa unei direcții clare din partea clubului și a unui plan tactic coerent, soluția a fost una tipică pentru actualul Manchester United: împrumutul. Transferat temporar la Aston Villa, Rashford pare să-și fi regăsit rapid încrederea și instinctul ofensiv. Sub un antrenor precum Unai Emery, care a știut să-l integreze într-un sistem funcțional, englezul s-a remarcat din nou prin accelerările sale, prin eficiența în fața porții și printr-un entuziasm care lipsea total în ultimele luni petrecute pe Old Trafford. Cu un sezon formidabil alături de echipa din Birmingham, cu care a fost la un pas să acceadă în semifinalele Champions League, Rashford trebuie să aștepte decizia celor de la Aston Villa, care are o opțiune de a-l transfera permanent la finalul sezonului, iar în caz contrar, se va întoarce, cel puțin temporar, la clubul care l-a format.

Această transformare rapidă ridică întrebări incomode: cum este posibil ca un club de talia lui Manchester United să nu reușească să păstreze implicarea unui jucător crescut în propria curte? De ce are nevoie Rashford de un alt mediu pentru a funcționa? Răspunsul nu este despre jucător, ci despre club.

Un alt caz emblematic al unei resurse irosite este Scott McTominay, un mijlocaș central crescut în academia lui Manchester United și format în spiritul clubului. Deși nu a fost niciodată considerat un jucător de top mondial, scoțianul și-a câștigat locul prin dăruire, reziliență și o capacitate remarcabilă de a răspunde prezent în momente tensionate. Cu toate acestea, statutul său la club a fost mereu incert: ba titular de nevoie, ba rezervă ignorată, McTominay a fost adesea tratat mai degrabă ca un pion de sacrificiu decât ca o piesă valoroasă. Format de tânăr în spiritul echipei din Manchester, scoțianul în vârstă de 28 de ani era copil atunci când se uita la Michael Carrick și Paul Scholes ridicând "urecheata" deasupra capului în 2008, în acel cuplu solid de mijlocași. Crescut în această direcție, McTominay părea să aibă o carieră lungă pe Old Trafford. Cu peste 250 de meciuri în tricoul roșu, se vedea vara trecută în fața unei despărțiri neașteptate.

În ciuda unor evoluții eficiente — inclusiv goluri decisive care au salvat puncte pentru United într-un sezon haotic — conducerea a decis să-l vândă la Napoli pentru 32 de milioane de euro. În Serie A însă, scoțianul a înflorit spectaculos. Cu 11 goluri marcate în 30 de apariții în toate competițiile, McTominay este astăzi un mijlocaș complet, cu impact în ambele faze și cu o constanță pe care nu i-a fost niciodată recunoscută cu adevărat în Anglia. Mai mult, Napoli se află în lupta finală pentru titlu, iar rolul scoțianului este central în mecanismul echipei lui Antonio Conte.

Diferența? O echipă care știe ce vrea de la el, un antrenor care îi înțelege punctele forte și un sistem clar care îl face util. La Manchester United, McTominay a fost adesea perceput ca un "simptom" al problemelor din echipă, când, în realitate, era unul dintre puținii care luptau împotriva lor. Vândut fără regrete, acum riscă să fie încă o piesă pe lista lungă de jucători care au devenit mai buni imediat ce au plecat de la club.

Poate cel mai costisitor exemplu al unui jucător care s-a pierdut în labirintul de așteptări nerealiste și confuzie tactică este Antony. Brazilianul a fost adus în vara lui 2022 de la Ajax, pentru o sumă uriașă: 95 de milioane de euro. Un transfer care trebuia să marcheze începutul reconstrucției sub comanda lui Erik ten Hag, antrenorul care îl lansase în Olanda și care vedea în el o piesă de bază în noul proiect.

Dar ceea ce părea o mutare sigură — un jucător cunoscut și format de actualul antrenor, integrat într-un stil de joc familiar — s-a dovedit rapid a fi un fiasco. În primul sezon, în ciuda unui start promițător, cu 4 goluri în Premier League, evoluțiile lui Antony au fost marcate de inconsistență, lipsă de eficiență în duelurile unu la unu și o imprevizibilitate negativă, care a transformat entuziasmul inițial într-o lungă serie de frustrări pentru fani și specialiști deopotrivă.

Sezonul 2023–2024 a fost unul și mai dezamăgitor: doar 1 gol în 29 de meciuri de campionat. Criticat constant pentru lipsa productivității și pentru incapacitatea de a influența jocul într-un sistem deja disfuncțional, Antony a devenit simbolul risipei financiare și al alegerilor neinspirate ale clubului.

În iarna sezonului 2024–2025, decizia a venit firesc: împrumutul la Real Betis. Și, surprinzător sau nu, în doar câteva luni, brazilianul pare să-și fi recăpătat pofta de joc. Sub comanda lui Manuel Pellegrini, într-un climat mai relaxat și într-un sistem care îl pune în valoare, Antony a marcat deja 5 goluri și a oferit 4 pase decisive în 18 apariții în toate competițiile pentru echipa din Sevilla. Mai ales în Conference League, unde a contribuit la parcursul solid al lui Betis, atacantul sud-american a arătat un nivel de încredere și determinare rar văzut la el în tricoul roșu.

Încă o dată, întrebarea este aceeași: cum de jucători care par "terminați" la Manchester United se transformă atât de repede în soluții viabile, ba chiar strălucesc, imediat ce scapă din mediul de pe Old Trafford? Antony nu e un caz de lipsă de calitate — ci unul de neadaptare, presiune mal gestionată și o lipsă totală de coerență în filosofia clubului.

Lucrurile rămân la fel de grave când vine vorba de jucători de top, aduși cu statut de superstaruri. Casemiro, multiplu câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, a fost transferat cu surle și trâmbițe în 2022, oferindu-i-se un salariu colosal de peste 350.000 de lire pe săptămână. După un prim sezon decent, în care experiența sa a părut să aducă un oarecare echilibru, fizicul l-a trădat, iar în sezonul 2023–2024, brazilianul a fost adesea depășit de ritmul jocului, lent, imprecis și vulnerabil. Astăzi, e mai mult o povară bugetară decât o soluție reală pentru un club care are nevoie de viteză, energie și claritate.

Raphaël Varane e un alt caz emblematic: un alt campion mondial și câștigător de Champions League cu Real Madrid, adus cu mari speranțe și un salariu de star. În schimb, accidentările repetate și lipsa unei forme constante au făcut din el un pariu pierdut. În vara lui 2024, Manchester United l-a lăsat să plece liber de contract, iar francezul a semnat surprinzător cu Como, în Serie A, iar în câteva luni s-a retras definitiv. Nici Jadon Sancho nu a scăpat de acest pattern disfuncțional: readus cu mare entuziasm de la Dortmund, englezul nu a reușit să se impună nici tactic, nici mental, iar după conflicte cu antrenorul, a fost din nou împrumutat la Dortmund, iar apoi împrumutat la Chelsea, într-un ciclu de indecizie și eșec care definește, de fapt, haosul de la Manchester United.

De la jucători crescuți intern și până la staruri aduse pe sume colosale, mulți s-au pierdut în haosul unui club fără viziune clară, fără continuitate pe bancă și fără o strategie coerentă de dezvoltare sportivă. Cei prezentați sunt doar câteva nume dintr-o listă lungă de fotbaliști care, în loc să evolueze, au regresat. Problema nu este doar la ei, ci la un sistem care nu mai funcționează. Iar până când Manchester United nu va învăța din propriile greșeli și nu va reclădi o cultură a performanței, "Teatrul Viselor" va rămâne un loc în care promisiunile se sting înainte să devină realitate. 

Meciul din această seară, de la Bilbao, poate redesena traiectoria acestui Manchester United care pare într-o derivă ireversibilă. Un trofeu Europa League înseamnă revenirea în Champions League, iar vara viitoare Amorim poate să bată la porțile unor fotbaliști care să readucă gloria pe Old Trafford încă din acest an.