Florin Andone a înscris din nou, după mai bine de doi ani de "secetă"
Publicat 17/12/2021 la 08:18 GMT+2
Atacantul român Florin Andone a marcat primul său gol după o pauză de mai bine de doi ani, joi seara, în meciul pe care Cadiz CF l-a câştigat cu scorul de 1-0 pe terenul echipei Albacete (liga a treia), în Cupa Spaniei la fotbal.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Andone a înscris în minutul 20 şi a evoluat 82 de minute pentru Cadiz, care s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale competiţiei.
Internaţionalul român, care e împrumutat la Cadiz de Brighton, nu mai marcase din 18 octombrie 2019, când reuşea o "dublă" pentru Galatasaray (alt împrumut de la Brighton), în meciul cu Sivasspor (3-2).
În acest sezon, Andone a prins doar trei meciuri la Cadiz în prima ligă spaniolă, unul în august, altul în septembrie şi altul în octombrie.
CITEȘTE ȘI:
Andone va pleca de la Cadiz în iarnă
Florin Andone va pleca de la Cadiz din iarnă, spaniolii nedorind să îl mai țină în lot pe fotbalistul împrumutat de la Brighton. Nici în Premier League nu are vreo șansă să evolueze, astfel că românul de 28 de ani fie va fi împrumutat, fie i se va rezilia contractul.
După mai bine de un an în care accidentările l-au ținut departe de teren, internaționalul nostru spera să își regăsească forma pierdută în La Liga, locul în care a avut cel mai bun randament al carierei. Doar că nici campionatul Spaniei nu pare să îl salveze pe vârf. Acesta l-a nemulțumit foarte tare pe Alvaro Cervera, antrenorul lui Cadiz, care vrea să întrerupă împrumutul în iarnă.
Andone fusese adus pentru un an de la Brighton, însă în acest moment nu mai intră în planurile staffului tehnic, după o escapadă nocturnă. The Argus, cotidian care apare la Brighton, anunță că antrenorul lui Cadiz a luat deja decizia de a renunța la român, iar clubul spaniol i-a informat pe cei de la Brighton cu privire la hotărâre.
Sursa citată notează că Andone nu va avea vreo șansă să rămână în lotul lui Graham Potter, odată revenit la Brighton. Ca atare, englezii vor căuta fie să îl împrumute la o altă echipă, în speranța că românul își va reveni, fie vor încerca să îi rezilieze contractul. Înțelegerea atacantului cu formația din Premier League este valabilă până în 2023, dar cu greu va putea să mai joace în cel mai puternic campionat din lume, după problemele avute.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo