Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ianis Hagi poate ajunge în Spania! Ce echipă este pe urmele sale și în ce condiții se face mutarea românului

Andrei Nicolae

Publicat 06/08/2023 la 12:03 GMT+3

Ianis Hagi a revenit pe gazon în tricoul lui Glasgow Rangers după o accidentare ce l-a ținut departe de teren un an, însă românul pare din ce în ce mai aproape de o despărțire de scoțieni. Ultimele zvonuri privindu-l pe jucătorul român îl asociază cu o mutare în Spania, la un club de tradiție ce evoluează acum în liga secundă.

Ianis Hagi (Rangers)

Credit imagine: Getty Images

Ianis Hagi se află în vizorul celor de la Espanyol, echipă ce a retrogradat stagiunea trecută din La Liga în Segunda Division. Un eventual transfer al românului de 24 de ani este condiționat de un singur aspect ce o privește pe gruparea din Catalunia.
Dacă Espanyol îl va vinde pe Nico Melamed (22 de ani), un tânăr de perspectivă din cadrul clubului, la Sevilla, atunci ibericii vor fi nevoiți să îi caute un înlocuitor, care se pare a fi Ianis. Astfel, Hagi va avea șanse să ajungă în Segunda Division dacă Espanyol îl va da pe Melamed.
Informațiile privind un posibil transfer al lui Ianis la Espanyol au fost consemnate și de xcatalunya.net, citați de As.ro. Sursa menționată transmite că Espanyol speră ca Hagi să fie jucătorul de care are nevoie pentru a îmbunătăți calitatea echipei.
Citește și:

Ianis Hagi, pe picior de plecare de la Rangers

Ianis Hagi s-a întors pe teren în februarie, la mai bine de un an de la grava accidentare care l-a ținut departe de gazon, și nu a prins foarte multe minute în tricoul lui Rangers în ultima parte a sezonului.
Mijlocașul mai are contract cu scoțienii până în 2026, prelungindu-și recent înțelegerea cu clubul care l-a transferat în urmă cu 3 ani, de la Genk, pentru 3,5 milioane de euro.
Cu toate astea, presa din Scoția a anunțat în ultima perioadă că șefii lui Rangers se gândesc serios să renunțe la serviciile internaționalului român în această fereastră. În sezonul trecut, Ianis a revenit abia în partea a doua a sezonului pe teren, după grava accidentare suferită la început de 2022. A prins puține minute, bifând doar 11 prezențe pentru Rangers.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo