Eurosport
România U20, înfrângere cu Italia U20 în Elite League. Ce urmează pentru elevii lui Pancu
De
Publicat 17/11/2022 la 21:54 GMT+2
România U20 a pierdut cu scorul 1-2 partida amicală jucată cu Italia U20, la Arad, în Elite League. Oaspeții au condus cu 2-0, iar Ianis Stoica a micșorat ecartul de la punctul cu var.
România U20
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Maria Olteanu
Echipa națională U20 a României a pierdut joi seara partida amicală jucată contra reprezentativei similare din Italia, scor 1-2, într-un meci disputat la Arad.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/11/10/3487567.jpg)
Betano
Credit imagine: Eurosport
Acest conținut vă este oferit de Betano.
Tricolorii mici, selecționați de Daniel pancu, dispută luna aceasta ultimele două dueluri din 2022, în Elite League U20, competiție amicală. Ambele partide din luna noiembrie au fost programate la Arad, Italia și Polonia fiind adversarele românilor.
Naționala sub 20 de ani rămâne fără punct în Elite League, pe ultima poziție, având alte două înfrângeri, pe lângă cea de azi, 1-2 cu Cehia U20 și 0-1 cu Germania U20.
CITEȘTE ȘI:
România U20, înfrângere în fața Italiei U20 la Arad
Italienii au deschis primii scorul în meciul de la Arad. Fabbian a reluat cu latul, din interiorul careului, după o minge respinsă de goalkeeper-ul Sava. Balonul, deviat de Borza, nu a mai putut fi oprit și a intrat în plasă pentru 1-0, scor înregistrat în minutul 34 al întâlnirii.
Oaspeții și-au mărit ecartul după întoarcerea de la vestiare, în minutul 50. Atacantul Ambrosino l-a învins pe Sava, cu un șut superb, din exteriorul careului, trimis în stânga portarului de la CFR Cluj.
Elevii lui Daniel Pancu au fost puși la punctul cu var, după ce Mulazzi l-a faultat în careu pe Ianis Stoica. Același Ianis Stoica a marcat pentru România din lovitură de pedeapsă, în minutul 63, învingndu-l pe Desplanches care a ales colțul opus.
S-a terminat 2-1 pentru selecționata U20 a Italiei, în timp ce România rămâne ultima în grupa din Elite League, fără punct.
Pentru elevii lui Daniel Pancu urmează acum meciul cu Polonia U20, programat pe 21 noiembrie, de la ora 20:00.
România U20 - Italia U20 | Echipele de start
Lotul convocat de Daniel Pancu pentru meciurile României U20 cu Italia şi cu Polonia
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din AppStore sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo