Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kayserispor, ultima clasată în Turcia, a anunțat că l-a adus pe Dan Petrescu, apoi a șters postarea

Cristian Mihală

Actualizat 04/01/2021 la 20:56 GMT+2

Dan Petrescu este foarte aproape de a semna cu Kayserispor, formație de pe ultimul loc din Turcia. Clubul chiar a anunțat mutarea, dar a șters-o după câteva minute. Ca atare, toate indiciile duc spre o înțelgere, care va fi confirmată în orele viitoare sau miercuri.

Dan Petrescu, fostul antrenor al lui CFR Cluj

Credit imagine: Eurosport

Deși există interes pentru el din Rusia, dar din zona arabă, unde Al Nassr îl momește cu un salariu uriaș, "SuperDan" va antrena aproape sigur, cel puțin până în vară, în Turcia.
Azi, ziarele de pe Bosfor au anunțat iminenta sosire a lui la Kayserispor, fosta formație a lui Șumudică. De altfel, chiar antrenorul care scrie istorie cu Gaziantep a fost cel care l-a recomandat pe "Bursuc" la oficialii lui Kayserispor.

Kayserispor a anunțat că Dan Petrescu e noul antrenor

Interesant e că pagina de twitter a clubului turc chiar a anunțat oficial mutarea, în jurul orei 20:15, dar apoi a șters-o. Cel mai probabil a apărut o problemă de ultimă oră care a împiedicat semnarea actelor, însă e clar că părțile sunt foarte aproape să bată palma. Foarte posibil, vorbim de o clauză din contract sau de o chestie birocratică, menită să creeze dezbateri, dar care nu ar trebui să pună în pericol mutarea.
Dan Petrescu
Petrescu va câștiga 500.000 de euro până la finalul sezonului, dar doar în contextul în care echipa e salvată de la retrogradare.
Kayserispor vine după 4 înfrângeri la rând și e ultima în Turcia, dar diferența până la un loc care îi asigură "supraviețuirea" pe prima scenă e de doar 6 puncte.
În lotul turcilor se regăsesc 3 jucători români: Silviu Lung, Cristi Săpunaru și Denis Alibec, fotbalist pe care "Super Dan" l-a vrut în trecut la CFR.
Lotul e unul destul de bun pentru a nu avea emoții cu retrogradarea, astfel că misiunea lui Petrescu nu va fi extrem de complicată, în ciuda situației de moment. Contractul lui ar urma să se prelungească automat, dacă va obține atingerea obiectivului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo