Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona are 7 jucători de bază la care nu va renunța în vară! Xavi le-a înaintat lista conducătorilor

Dani Morar

Actualizat 07/05/2023 la 18:25 GMT+3

Barcelona este obligată să vândă în această vară, însă Xavi a numit 7 jucători la care conducerea nu are voie să renunțe. Clubul are probleme financiare și nu știe dacă își va permite să semneze cu Leo Messi, cel care rămâne liber de contract, după ce înțelegerea cu PSG expiră în vară.

Barcelona-Osasuna

Credit imagine: Getty Images

Barcelona se află într-o situație delicată, având probleme financiare serioase. Clubul este obligat să vândă mai mulți jucători în vară pentru a elibera o parte din fondul salarial, în contextul revenirii lui Lionel Messi pe Camp Nou.
Conducerea Barcei a anunțat că va studia orice ofertă venită pe numele jucătorilor care se află sub contract cu catalanii, însă Xavi le-a cerut șefilor să facă tot posibilul pentru a nu renunța la 7 fotbaliști, cei care vor fi principalii piloni pe care se va baza echipa în sezonul viitor, anunță Mundo Deportivo.
  • Ter Stegen - un zid de netrecut
Este portarul titular în toate competițiile. Cifrele sale din acest sezon l-au făcut unul dintre cei mai buni goalkeeperi din lume. A ajuns la 25 de meciuri fără gol primit în LaLiga în cele 34 de etape jucate, egalând recordul din secolul 21 al lui Cech cu Chelsea și Oblak cu Atlético de Madrid.
  • Araujo și Christensen - un tandem perfect
Xavi îl consideră tandemul central perfect. Când joacă, Christensen este extrem de sigur, dă dovadă de mare concentrare, nu comite faulturi și iese bine cu mingea din apărare. Doar unele accidentări i-au stricat regularitatea, dar atunci când este disponibil, antrenorul nu ezită să-l titularizeze. Araujo este puternic și pare imposibil de depășit. De asemenea, excelează în ceea ce privește marcajul atacanților adverși.
  • De Jong
Xavi îl vede drept cel mai bun înlocuitor pentru Busquets. El s-a adaptat deja jocului Barcelonei, datorită calităților ofensive și a controlului impecabil al mingii. El a fost unul dintre cei care s-au opus cel mai mult vânzării sale vara trecută, devenind om de bază anul acesta.
Citește și:

Xavi a făcut o listă cu 7 jucători la care Barcelona nu va renunța

  • Pedri – un geniu la mijlocul terenului
Printre multele complimente pe care i le-a făcut de când a ajuns la Barça în noiembrie 2021, Xavi a spus despre Pedri: "Este cel mai bun talent pur din lume, îmi amintește de Iniesta". Pedri a devenit un titular de drept al echipei la doar 20 de ani, șlefuindu-și de asemenea calitățile la finalizare.
  • Ousmane Dembele
Xavi îl consideră cel mai bun atacant lateral din lume și este esențial pentru stilul său de joc pe care antrenorul încearcă să îl implementeze la Barça. Are un dribling letal și participă des pe faza de apărare, fiind un jucător cum rar se găsește pe piață.
  • Lewandowski - garanția golului pentru Barca
El este marcatorul de care avea nevoie Barcelona. Deși forma sa a suferit o scădere de la întoarcerea de la Cupa Mondială, atacantul polonez a marcat 29 de goluri, dintre care 19 doar în LaLiga. Este singurul care a înscris în cele cinci competiții în care a fost angrenată echipa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo