Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zidane nu ar refuza o revenire la Real Madrid! Ibericii anunță primul jucător pe care l-ar transfera

Nicu Savin

Actualizat 10/02/2023 la 11:32 GMT+2

Zinedine Zidane nu a mai antrenat din 2021, după ce s-a despărțit de Real Madrid, dar e foarte posibil ca din vara acestui an francezul să revină în fotbal. Presa iberică scrie chiar că ar fi interesat de o întoarcere la singura echipă la care a activat ca manager, având deja în minte și primul jucător pe care l-ar dori pe Bernabeu.

Quel avenir pour Zinedine Zidane après la prolongation de Didier Deschamps ?

Credit imagine: Getty Images

Zinedine Zidane a avut două mandate glorioase la Real Madrid, dar după ce s-a despărțit de clubul blanco, în 2021, nu s-a mai angajat la niciun proiect. Toate indiciile duceau către o numire a sa în funcția de selecționer al Franței, dar Federația de la Paris i-a prelungit contractul lui Deschamps, astfel că Zizou va trebui să mai aștepte minim 4 ani pentru a-și îndeplini visul de a antrena prima reprezentativă a Hexagonului. El a fost curtat și de alte naționale, inclusiv de cea a Braziliei, dar se pare că a refuzat toate ofertele.
În acest condiții, e foarte posibil ca din vară Zidane să preia o echipă de club. Francezul a fost legat de Juventus, dar această mutare e aproape imposibilă ținând cont de problemele cu care se confruntă "Bătrâna Doamnă". De asemenea, Zidane ar mai fi fost ofertat de PSG, dar nu a fost atras de proiectul de acolo.
Zidane a declarat clar că nu și-ar dori să antreneze într-un campionat dintr-o țară a cărei limbă nu o cunoaște, el considerând că principala sa armă ca antrenor este comunicarea cu jucătorii. Astfel, preluarea unei formații de top din Premier League cade și ea. În acest context, o revenire a lui Zidane la Real Madrid nu ar fi deloc exclusă.
Madrilenii par a fi la final de ciclu cu această echipă fenemonală, care a obținut performanțe uluitoare, iar rezultatele încep să scârțâie. Titlul pare o misiune imposibilă în acest moment, diferența față de Barcelona fiind deja de 8 puncte, iar un nou succes în Champions League este puțin probabil ținând cont de forma arătată de "galactici" în ultima vreme.
Procesul de reconstrucție va fi unul lung și e greu de crezut că Ancelotti va fi cel însărcinat cu acest obiectiv. Italianul a dezvăluit că Real Madrid va fi ultimul club pe care îl antrenează, iar despărțirea s-ar putea produce mai repede decât era de așteptat, poate chiar la finalul acestui sezon.

Zidane nu ar spune nu unei reveniri la Real Madrid! Rayan Cherki ar fi primul jucător transferat

De altfel, Sport.es anunță că Zidane ar fi încântat să-și înceapă al 3-lea mandat la Real Madrid și chiar se pregătește de acest lucru. Chiar dacă nu a activat în ultimul an și jumătate, francezul a fost permanent conectat la fotbalul internațional și a urmărit jucători. Sursa citată notează că Zizou are deja planul făcut în caz că va fi numit pe banca Realului, iar primul transfer pe care l-ar solicita ar fi cel al lui Rayan Cherki, un mijlocaș ofensiv care impresionează la Olympique Lyon, club la care a crescut.
În acest sezon, Cherki a jucat 19 meciuri în Ligue 1, marcând două goluri și oferind 3 pase decisive. Ultima reușită în campionat a venit săptămâna trecută, în succesul cu 3-1 de la Troyes, când printre marcatori s-a numărat și atacantul Bradley Barcola (20 de ani). A fost prima dată după 17 ani când doi jucători de maxim 20 de ani înscriu în același meci pentru Lyon. Ultimii care au făcut acest lucru erau Karim Benzema și Hatem Ben Arfa, într-un meci cu Lorient din 2007.
Rayan Cherki a debutat în fotbalul profesionist în 2019, când avea numai 16 ani, două luni și două zile. La doar două luni distanță a reușit o dublă într-un meci de Cupa Franței, iar presa din Hexagon a căzut la picioarele sale, numindu-l "Noul Rege al Lyonului". De altfel, L'Equipe i-a acordat nota 9 în acel meci. Nici Mbappe nu a rămas indiferent la performanța sa de atunci, dedicându-i o postare pe contul personal de Instagram: "Nu vă uitați la vârsta lui. Este un mare talent".
Zidane l-a urmărit atent pe Cherki și este convins că poate deveni un adevărat superstar. Intersant este că cei doi au mai multe în comun, nu doar calitățile de fotbaliști. Lal fel ca Zidane, Cherki are părinți algerieni. Valoarea sa este uriașă și pare doar o chestiune de timp până când va debuta la naționala mare a Franței. Mijlocașul are deja 7 meciuri și 4 goluri la reprezentativa U21.
Contractul lui Cherki cu Lyon este valabil doar până în 2024 și multe echipe vor încerca să-l trasnfere în vară. Jean Michel Aulas, președintele lui Lyon, și-a manifestat dorința de a-l păstra pe talentatul jucător, dar va fi aproape imposibil. Francezii scriu că PSG îi dă deja târcoale, dar Real Madrid ar avea prima șansă, Cherki declarând public în urmă cu ceva timp că visul său este să joace la clubul de pe Bernabeu.
"Scenariul perfect ar fi următorul: să fac istorie la Lyon și să intru în istoria fotbalului. Toată lumea știe că visez să joc pentru Real Madrid, este cel mai mare club din lume. Ar fi traseul perfect și este cel pe care îl am în minte. Mă trezesc în fiecare zi pentru a-mi îndeplini visele.", spunea Cherki într-un interviu acordat pentru Onze Mondial în urmă cu câteva luni.
Așadar, revenirea lui Zidane la Real Madrid ar însemna un motiv în plus pentru Cherki de a accepta o mutare pe Bernabeu. Florentino Perez ar da o dublă lovitură în acest sens, aducând un antrenor care cunoaște ADN-ul clubului și care a făcut performanțe, dar și un fotbalist de mare viitor la un preț redus, deoarece Lyon nu va putea cere o sumă prea mare pentru perla sa în condițiile în care din iunie intră în ultimul an de contract.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo