Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Joao Felix a convins un conațional să semneze cu Barcelona: "Totul este adevărat"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 09/04/2024 la 10:33 GMT+3

Joao Felix l-a convins pe Bernardo Silva să vină la FC Barcelona. Jucătorul catalanilor este încrezător că mijlocașul va ajunge în viitorul apropiat pe Camp Nou, după ce aceștia au discutat în detaliu despre viața la Barcelona.

Bernardo Silva and Joao Felix (Portugal)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Joao Felix, jucătorul care nu este sigur că va continua la FC Barcelona și din sezonul următor, face tot posibilul ca unul dintre coechipierii săi de la echipa națională să se alăture clubului catalan. Este vorba de Bernardo Silva, unul dintre cei mai influenți jucători ai lui Manchester City.
Atacantul lui Xavi a recunoscut că a purtat mai multe discuții cu Bernardo despre viața la Barcelona și crede că l-a convins să semneze cu echipa "blaugrana". Totuși, acest eventual transfer va depinde în mare măsură de pretențiile celor două cluburi: "Cred că l-am convins pe Bernardo să vină la Barcelona. Totul este adevărat, dar nu depinde de el în acest moment.
M-a întrebat de cartiere, de restaurante, siguranța în oraș… totul. Dacă va veni, Barcelona va fi foarte încântată de Bernardo!", a decalrat Joao Felix celor de la Catalunya Radio, citați de Fabrizio Romano.
Citește și:

Bernardo, cu gândul la Barcelona

Bernardo Silva este cunoscut pentru afinitatea sa față de clubul FC Barcelona. Acesta ar fi putut să ajungă la echipa "blaugrana" în vara trecută, dar cele două echipe nu s-a înțeles în privința sumei de transfer..
Internaționalul portughez a semnat prelungirea cu Manchester City, până în 2026, dar acesta a insistat să îi fie inclusă o clauză "pro Barcelona" în contract, având în vedere dorința sa de a juca la clubul catalan în viitorul apropiat.
Datorită acestei clauze, Barcelona poate să-l transfere pe internaționalul portughez pentru un o sumă redusă, de 50 de milioane de euro. Totuși, clubul catalan va fi nevoit să vândă unii jucători pentru a putea cheltui astfel de sume, în contextul fair-play-ului financiar.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo