Eurosport
Primul club care a pus ochii pe Nacho Fernandez, ca și plecat de la Real Madrid!
De
Publicat 20/04/2024 la 13:51 GMT+3
Inter și-ar fi anunțat interesul pentru Nacho Fernandez, după ce căpitanul Realului a informat clubul că își dorește să plece la finalul actualei stagiuni. Italienii s-au interesat de transferul acestuia și în vara trecută, dar acum șansele unei mutări sunt mult mai mari.
Nacho Fernández en el Real Madrid-Villarreal
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Daniel Kerekes
Nacho Fernandez este pe cale să încheie o poveste de 23 de ani petrecută în culorile lui Real Madrid. Fundașul spaniol, care a jucat pentru echipa "blanco" pe durata întregii sale cariere, a informat clubul că își dorește să plece la finalul sezonului.
Ajuns la 34 de ani, internaționalul spaniol vrea să încerce o nouă experiență, în afara Spaniei. Acesta a recunoscut că nu ar putea evolua împotriva Realului, astfel va lua în considerare chiar și oferte din afara Europei.
Citește și:
Inter, pe urmele lui Nacho
Prima echipă care a început să se intereseze de serviciile lui Nacho este Inter Milan. Liderul din Serie A va încerca să-l convingă pe acesta să semneze în vară, după ce ar fi încercat transferul ibericului înainte de startul actualei stagiuni, conform presei din Italia.
Inter este cunoscută pentru abilitatea sa de a aduce pe "Giuseppe Meazza" jucători liberi de contract, de o calitate foarte bună. Printre ultimele astfel de transferuri se numără Marcus Thuram, sau Alexis Sanchez.
Echipa antrenată de Simone Inzaghi și-a asigurat deja serviciile a doi jucători liberi de contract din sezonul viitor. Mehdi Taremi, golgheterul lui Porto, își va încheia înțelegerea cu lusitanii la vară și va ajunge în curtea "nerazzurilor". În același timp, rivalul de la Napoli, Piotr Zielinski, a ales și el să semneze cu Inter, după ce nu a ajuns la o înțelegere pentru prelungirea contractului alături de campioana Italiei.
Nacho ar putea deveni deja al treilea transfer al Interului pentru stagiunea următoare. Inter este la o victorie de a-și adjudeca al 20-lea Scudetto din istorie. O victorie tocmai în Derby della Madonnina, împotriva Milanului, o va face pe Inter campioană din punct de vedere matematic, cu 5 etape înainte de finalul sezonului în Serie A.
Până la un eventual transfer la Inter, Nacho este focusat 100% pe ultimele jocuri ale sale în tricoul Realului. Acesta a jucat un rol extrem de important în triumful galacticilor de pe Etihad, împotriva lui Manchester City, și ar putea să-și încheie aventura alături de Real Madrid cu două trofee, titlul în La Liga și trofeul Ligii Campionilor.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo