Arbeloa, după ce Mourinho s-a înţeles cu Perez: "Am fost foarte clar în ceea ce priveşte părerea mea"
Publicat 16/05/2026 la 13:30 GMT+3
Alvaro Arbeloa, antrenorul lui Real Madrid, a declarat că, dacă portughezul Jose Mourinho îl va înlocui pe bancă în sezonul viitor, va fi foarte mulţumit, deoarece îl consideră numărul unu.
José Mourinho (l.) im Gespräch mit Álvaro Arbeloa
Credit imagine: Getty Images
"The Special One" este alesul lui Florentino Perez pentru a o readuce pe Real Madrid în elită. Marca a anunţat pe prima pagină că părţile au bătut palma pentru un contract pe trei sezoane, în timp ce Fabrizio Romano a confirmat la rândul său că toate detaliile sunt puse la punct pentru o revenire a lusitanului pe Bernabeu după 13 ani.
Evenimentele recente de la Real Madrid - de la bătaia dintre Tchouameni și Valverde, la contrele Arbeloa - Ceballos sau la izbucnirea lui Mbappe împotriva lui Arbeloa după meciul de joi, cu Oviedo - au întărit preferința pentru un antrenor cu un profil precum cel al lui Mourinho. O mână forte în vestiar, "Specialul" e considerat singurul capabil să aducă ordine în haosul total din vestiarul lui Real Madrid.
Drept urmare, Perez a făcut tot ce i-a stat în putinţă să îl convingă pe antrenorul portughez să îi accepte oferta, iar acum numirea lui "Mou" pe banca "Galacticilor" e doar o chestiune de timp.
Arbeloa, despre venirea lui Mourinho la Real Madrid: "Este numărul 1! Este şi va fi "unul dintre noi"!"
Conştient din momentul în care l-a înlocuit pe Xabi Alonso că șansele ca șederea lui la Real Madrid să se permanentizeze sunt minime, Arbeloa a salutat iminenta numire a lui Mourinho.
''Am fost foarte clar în ceea ce priveşte părerea mea despre Mourinho. Ca jucător al său şi ca madrilen, Mourinho este numărul unu. El este şi va fi întotdeauna 'uno di noi' (n.r. unul dintre noi). Dacă se întoarce aici în sezonul viitor, voi fi foarte mulţumit să-l am înapoi acasă'', a spus antrenorul spaniol într-o conferinţă de presă.
Arbeloa menţine o relaţie strânsă cu Mourinho, după cei trei ani petrecuţi împreună la Real Madrid, ca jucător, respectiv antrenor, din 2010 până în 2013. De altfel, portughezul a vorbit în conferinţa de presă de ieri despre cum fostul său elev a fost într-o situaţie ingrată pe Bernabeu, fiind nevoit să gestioneze un vestiar greu, în care există multe orgolii, ieşite la suprafaţă în contextul unui nou sezon ratat.
Mourinho va fi al 4-lea antrenor al lui Real Madrid într-un an, după plecările lui Carlo Ancelotti, Xabi Alonso şi Arbeloa. Această perioadă a fost marcată de conflicte interne în vestiar şi de lipsa trofeelor.
''Nu înţeleg prea bine aceste discuţii despre un vestiar de necontrolat. Sau, mai degrabă, nu sunt de acord cu ele. Nu aşa aş descrie vestiarul lui Real Madrid. În ziua în care clubul va lua o decizie cu privire la antrenorul pentru sezonul viitor, o va face atunci când va considera de cuviinţă. Aceste patru luni au fost o experienţă extraordinară şi o enormă oportunitate de învăţare. În ziua în care se va termina, voi pleca cu conştiinţa împăcată.
Întotdeauna am simţit afecţiunea fanilor. Din cei 43 de ani ai mei, 20 i-am petrecut în cadrul acestui club. Sunt mulţi ani în ceea ce consider casa mea, clubul meu, şi oricum fanii îşi amintesc de mine, sper să fie cu mare afecţiune'', a adăugat Arbeloa, cuvinte care sună deja ca un rămas bun din partea antrenorului.
În timpul mandatului lui Mourinho, Los Blancos au câştigat La Liga în 2012 şi Cupa Regelui Spaniei, cu un sezon înainte. El a ajuns la Madrid după ce câştigase Liga Campionilor cu Inter Milano.
Mourinho a părăsit Bernabeu după o despărţire de comun acord, înainte de un al doilea mandat la Chelsea - cu care a cucerit un al treilea titlu în Premier League, şi perioade la Manchester United, cu care a câştigat Europa League şi Cupa Ligii engleze, Tottenham, AS Roma, Fenerbahce şi Benfica. Traiectoria lui a cunoscut o curbură descendentă clară, astfel că oportunitatea numită Real Madrid e şansa lui să demonstreze că nu e un tehnician "perimat", așa cum îl consideră unii specialişti.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo