Florentino Perez are 3 variante de rezervă, în caz că Zidane și Klopp vor refuza să vină la Real Madrid în locul lui Xabi Alonso

Real Madrid a pierdut aseară, pe teren propriu, în fața celor de la Celta Vigo, scor 0-2, într-un meci contând pentru etapa a 15-a din La Liga. După acest eșec, presa din Spania a început să vorbească despre posibilitatea ca Xabi Alonso să fie demis de pe banca "galacticilor" și a prezentat 5 nume de antrenori care i-ar putea lua locul, Perez având doi favoriți, dar și 3 variante de rezervă.

Mohamed Salah s-a întors la antrenamentele lui Liverpool, după ce l-a criticat dur pe Arne Slot

Sursa video: SNTV

Real Madrid a oprit seria negativă prin victoria categorică de la Bilbao de la mijlocul acestei săptămâni, dar victoria Barcelonei pe terenul lui Betis îi obliga pe madrileni să câștige duelul de acasă cu Celta Vigo pentru a reduce la un punct diferența față de catalani.
Aseară, însă, la revenirea pe Bernabeu după mai bine de o lună, echipa lui Xabi Alonso a făcut un meci modest și a suferit un eșec neașteptat, fiind învinsă cu scorul de 2-0 de formația la care este legitimat Ionuț Radu.
În urma acestui rezultat, președintele clubului blanco, Florentino Perez, a dat de înțeles că îl susține în continuare pe antrenorul venit în această vară de la Bayer Leverkusen. Cu toate astea, presa din Spania a scris că vestiarul şi destui membri din Consiliul de Administrație al lui Real Madrid consideră că doar o schimbare poate să redea strălucirea unei echipe care are în Mbappe cel mai în formă jucător din lume, dar care pare într-o veritabilă criză.
Astfel, jurnaliștii de la Marca au anunțat că Zinedine Zidane și Jurgen Klopp sunt favoriți să-i ia locul lui Xabi Alonso pe banca tehnică a "galacticilor". Ulterior, cei de la Mundo Deportivo au mers și mai departe, anunțând că oficialii lui Real Madrid au și 3 variante de rezervă.

3 antrenori "de rezervă" în vizorul lui Perez

Conform sursei citate, unul dintre cei la care ar putea apela madrilenii este Alvaro Arbeloa, antrenorul lui Real Madrid Castilla, care are mulți susținători în rândul șefilor clubului.
O altă variantă a lui Florentino Perez este Santiago Solari, directorul de fotbal al "galacticilor", care are și experiență pe banca primei echipe, pe care a antrenat-o în perioada noiembrie 2018 - martie 2019.
Cea de-a treia alternativă prezentată în presa din Spania este Raul, care a fost antrenorul lui Real Madrid Castilla până vara trecută, când a plecat dorindu-și să înceapă o nouă aventură. În acest moment, este liber de contract, dar are și dezavantajul de a nu fi susținut de prea mulți membri din conducerea clubului blanco.
În urma rezultatului de aseară, Real Madrid a rămas cu 36 de puncte și este la 4 lungimi în urma Barcelonei, cel mai mare ecart în favoarea catalanilor dintre cele două rivale în actualul sezon. "Galacticii" vor cădea pe locul 3 până la finalul etapei, dacă Villarreal va câștiga astăzi pe terenul lui Levante.
Miercuri seară, Mbappe & Co vor avea un meci de gală în Champions League, cu Manchester City, tot pe Bernabeu, iar la finalul săptămânii viitoare vor juca în deplasare cu Alaves, în etapa a 17-a din La Liga.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo