Şefii lui Real Madrid au găsit 2 super-antrenori pentru înlocuirea lui Xabi Alonso. Cheia e la Florentino Perez
Actualizat 08/12/2025 la 14:16 GMT+2
Presiunea pe Xabi Alonso e tot mai mare, iar Florentino Perez a început să ia în calcul posibilitatea schimbării lui. Presa spaniolă vorbeşte despre tatonări între Real Madrid şi doi dintre cel mai bine cotaţi antrenori din lume - Zinedine Zidane şi Jurgen Klopp -, dar preşedintele blanco pare încă să îl susţină pe tehnicianul basc.
Xabi Alonso, Head Coach of Real Madrid, reacts during the LaLiga EA Sports match between Real Madrid CF and RC Celta de Vigo at Estadio Santiago Bernabeu on December 07, 2025 in Madrid, Spain.
Credit imagine: Getty Images
"Xabi Alonso este șeful", declara Florentino Perez pentru Marca acum două săptămâni, explicând că susține toate deciziile acestuia, inclusiv pe cele controversate, cum ar fi ținerea pe banca de rezerve a lui Vinicius de 4 ori în acest sezon.
Fostul tehnician al lui Leverkusen a fost marele pariu al președintelui de pe Bernabeu, dar, uşor-uşor, tânărul antrenor începe să "sape" îndoiala în sufletul lui Perez, după ce Real Madrid nu doar că a risipit tot avantajul avut faţă de Barcelona după El Clasico, dar se află la 4 puncte în spatele marii rivale, după eşecul de acasă cu Celta.
Xabi Alonso are doar două victorii în ultimele 7 meciuri jucate în toate competițiile, iar miercuri pe Bernabeu soseşte City, pentru un duel de foc în Champions League. Dacă Guardiola şi Haaland vor învinge, e foarte posibil ca Perez să înceapă să se gândească tot mai serios la un posibil înlocuitor pentru cel care trebuia să îl facă uitat pe Ancelotti.
Deocamdată, tehnicianul basc încă se bucură de sprijinul președintelui, dar presa spaniolă susţine că vestiarul şi destui membri din Consiliul de Administraţie al lui Real Madrid consideră că doar o schimbare poate să redea strălucirea unei echipe care are în Mbappe cel mai în formă jucător din lume, dar care pare într-o veritabilă criză.
Primul nume pe lista conducerii "galacticilor" e Zinedine Zidane, un garant al performanţei dacă ne raportăm la cele 3 trofee UCL la rând aduse pe Bernabeu din postura de antrenor. După plecarea de la gruparea blanco Zizou nu a mai antrenat, așteptând, se pare, să preia naţionala Franţei. Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple după Mondialul din Qatar, dar accederea în finala competiției l-a obligat pe președintele Federației Franceze să îi prelungească înțelegerea lui Deschamps. Actualul selecţioner al "les bleus" va pleca însă sigur după Mondialul din vara lui 2026, chiar dacă naţionala Hexagonului va deveni pentru a 3-a oară campioană mondială, iar Zidane îi va lua locul, aproape sigur.
Oficialii de pe Bernabeu ştiu acest lucru şi sunt de acord ca fostul mare mijlocaş să antreneze în paralel "cocoşii" şi formaţia spaniolă, deşi Florentino Perez s-ar putea să nu agreeze o astfel de situaţie. Cert e că mai mulţi oameni "cu trecere" din CA al lui Real văd în Zizou un obiectiv prioritar şi ar fi de acord să îi acorde puteri depline şi libertatea de a pregăti în acelaşi timp naţionala Franţei.
Jurgen Klopp, varianta "B" pentru Real Madrid. Vrea neamţul să revină?
E foarte posibil ca Zidane să nu îşi dorească o astfel de variantă, cum e extrem de probabil ca Florentino Perez să nu fie de acord cu această "împărţire" a tehnicianului între club şi naţională.
În cazul în care ar decide să renunţe la Xabi Alonso, Zidane e şi în fruntea listei preşedintelui, dar condiţia e ca fostul mijlocaş să se dedice exclusiv muncii de pe Bernabeu.
Şefii lui Real ştiu de această optică a preşedintelui şi au luat în calcul şi un plan "B": Jurgen Klopp. Omul care a făcut minuni la Liverpool timp de aproape un deceniu ar fi o variantă ideală pentru Real Madrid din mai multe puncte de vedere: stilul său de joc, experiența dovedită și capacitatea de a gestiona presiunea unui club de calibrul "Los Blancos".
"Gegenpressing"-ul dus la nivel de artă pe Anfield s-ar potrivi perfect cu un lot plin de jucători atletici şi mulţi anticipează că "galacticii" Sub comanda sa ar practica un fotbal extrem de spectaculos şi eficient pe contra-atac. Spre deosebire de Xabi Alonso, Klopp este flexibil şi îşi apropie mult vestiarul, la asta contribuind şi personalitatea sa puternică şi "CV"-ul (actualul antrenor de pe Bernabeu a intrat în conflict cu mai mulţi jucători şi ca urmare a faptului că, pe lângă titlul cu Leverkusen, nu are o experienţă deosebită ca antrenor, lucru care nu e valabil în cazul lui Klopp). Disciplina germanului și abilitatea lui de a crea unitate ar fi cruciale pentru a reconstrui chimia echipei.
Întrebarea care se ridică în cazul lui e legată de disponibilitate. Potrivit presei englezi, şefii lui Liverpool l-au contactat deja pe german pentru a-i propune o revenire pe Anfield, în locul lui Slot, însă s-au lovit rapid de un refuz. Neamţul le-a explicat şefilor "The Reds" că, oricât de măgulitor ar fi interesul, momentan proiectele pe care le are în desfăşurare îl împiedică să redevină antrenor principal (pe lângă statutul director global al diviziei de fotbal a Red Bull, unde responsabilităţile sale includ co-managementul clubului RB Leipzig din Bundesliga, Klopp tocmai a semnat un contract Magenta TV, urmâmnd a fi analistul principal la Mondialul din 2026).
E adevărat, Real Madrid ar fi un alt gen de provocare şi poate că antrenorul german ar fi mai deschis la discuţii, dar există un mare semn de întrebare în legătură cu dorinţa sa de a reveni în acest moment pe banca tehnică a unei echipe, indiferent de numele ei.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a...vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo