Jurgen Klopp, NU definitiv pentru Real Madrid! Agentul său a numit singura echipă pe care ar antrena-o
Publicat 06/06/2026 la 11:40 GMT+3
Duminică vor avea loc alegerile pentru președinția lui Real Madrid, iar cei doi candidați au aruncat toate armele în joc. Enrique Riquelme, adversarul lui Florentino Perez, le-a promis fanilor că dacă el va ajunge președinte, de luni se vor demara negocierile cu Jurgen Klopp. Agentul germanului a negat tot, spunând că naționala Germaniei e singura echipă pe care ar antrena-o.
Klopp dismisses Real Madrid speculation as 'nonsense' and denies any contact
Credit imagine: SNTV
Duminică va fi o zi crucială pentru viitorul lui Real Madrid, pentru că sunt programate alegeri pentru funcția de președinte. Florentino Perez avea un mandat asigurat până în 2029, dar a ales să convoace noi alegeri, pentru a pune capăt criticilor tot mai abundente cu care s-a confruntat în ultima vreme. În bătălia electorală s-a angrenat Enrique Riquelme, un potent om de afaceri din Madrid, care "a jucat foarte dur" în campania electorală.
În urmă cu 26 de ani, Perez a ajuns în premieră președintele lui Real Madrid grație promisiunii că-l va transfera pe Luis Figo, Balonul de Aur din acel an, pe care și-a îndeplinit-o imediat. Riquelme speră să-l învingă acum pe "Don Florentino" cu armele sale, făcând mai multe promisiuni privind întărirea echipei chiar din această vară.
În urmă cu câteva zile, Riquelme a declarat public că Rodri și Erling Haaland vor fi transferați de Real Madrid dacă el va ajunge președinte. Pentru a-și întări afirmația, acesta a garantat că dacă nu-și va respecta promisiunea va plăti cotizațiile tuturor membrilor de la Real Madrid în sezonul următor.
Manchester City a reacționat imediat și a anunțat că-l dă în judecată pe Riquelme, iar tatăl lui Haaland a negat orice contact cu Real Madrid. Aceste lucruri i-au venit "mănușă" lui Perez, care a transmis că promisiunile contracandidatului său sunt deșarte. Actualul șef de pe Bernabeu a venit, în schimb, cu lucruri mai concrete. A anunțat că Jose Mourinho va fi noul antrenor, iar Konate și Dumfries primii doi jucători transferați în mercato-ul din vară, dar a promis și că marți va face o ofertă de 150 de milioane de euro pentru un mare star, al cărui nume nu l-a dezvăluit.
Riquelme le-a promis fanilor lui Real Madrid că îl va aduce pe Klopp antrenor! Agentul managerului a negat orice contact și a spus că doar funcția de selecționer al Germaniei l-ar face să revină în iarbă
Cu doar două zile înainte de alegeri, Enrique Riquelme a decis să arunce în luptă probabil ultima armă pe care o mai avea la dispoziție. Vineri seara, acesta a anunțat că dacă va câștiga scrutinul, de săptămâna viitoare Real Madrid va începe negocierile cu Jurgen Klopp pentru funcția de antrenor. Riquelme anunțase deja în prealabil că nu se va implica foarte mult pe plan sportiv dacă va ajunge președinte, iar misiunea de a numi antrenorul îi va reveni directorului sportiv, care va fi Raul Gonzalez, o legendă a clubului. Ca atare, conform afirmațiilor omului de afaceri, Raul îl are pe Klopp în fruntea listei și începând de luni va încerca să-l convingă să o preia pe Real Madrid, fiind deja stabilite câteva contacte în acest sens.
Se pare că și această promisiune pare mai mult un vis al lui Riquelme, pentru că agentul lui Jurgen Klopp a ieșit în față și a anunțat că antrenorul german nu are de gând să-și părăsească rolul de la Red Bull și singura ofertă care i-ar da de gândit ar fi aceea de a prelua naționala Germaniei.
"Este enervant. Jurgen Klopp este mulțumit de rolul său la Red Bull și nu are nicio ambiție să lucreze ca manager la un club. Capitolul Real Madrid este închis în prezent pentru el, mai ales având în vedere situația actuală și circumstanțele din jur. Singura meserie pe care o consideră deosebit de atractivă în viitor este cea de selecționer la echipa națională a Germaniei", a spus Marc Kosicke la Sky Sport Germania, citat de Marca.
Așadar, șansele ca Jurgen Klopp să devină antrenorul lui Real Madrid sunt nule. Evident, există și posibilitatea ca germanul să aștepte rezultatele alegerilor și dacă Enrique Riquelme va ieși câștigător să dea curs ofertei, dar e greu de crezut că fostul manager al lui Liverpool a ales această strategie. În mod normal, dacă ar fi avut cea mai mică intenție de a discuta cu potențiala nouă conducere de pe Bernabeu, nu ar fi negat negocierile, prin vocea agentului său, care a fost cât se poate de clar.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo