Mourinho, poveste fabuloasă cu un jucător: "Mi-am dat jos pantoful şi şoseta: <Fă-mi injecţia!>. Nu a mai jucat vreodată pentru mine"
Publicat 26/06/2026 la 08:29 GMT+3
Jose Mourinho nu e doar un tehnician excelent, dovadă în acest sens zecile de trofee adunate în carieră, dar şi un motivator fantastic. "Specialul" a evocat un episod în care şi-a făcut o injecţie, neavând nimic, pentru a-i demonstra unui fotbalist că nu are de ce să se teamă.
Jose Mourinho
Credit imagine: Getty Images
După doi ani fără vreun trofeu major, Real Madrid a intrat într-o nouă eră. Florentino Perez a apelat din nou la Mourinho, asta şi în contextul în care în lotul blanco a fost haos pe final de stagiune, iar portughezul e garantul ordinii şi disciplinei.
Pe lângă acest atu, lusitanul e, evident, unul dintre cei mai buni antrenori din ultimul sfert de veac, valoarea sa fiind incontestabilă. În egală măsură, el ştie să monteze un vestiar ca nimeni altul, iar un exemplu în acest sens e o declaraţie pe care a făcut-o în ultimul interviu acordat. Mou ştie mereu cum să "apese" pe coarda sensibilă a fotbaliştilor, dar, dacă aceştia nu răspund de maniera dorită, şansele să mai joace sunt minime.
"Am avut la un moment dat un jucător care refuza să facă o injecţie pentru a evolua într-un meci. Mi-am dat pantoful şi şoseta jos şi mi-am pus piciorul chiar în faţa lui, spunându-i doctorului: "Fă-mi injecţie!". Mi-a făcut-o în deget şi totul a fost perfect. Apoi, i-am zis acelui jucător: "Haide, poţi să o faci şi tu!". "Nu, eşti nebun", mi-a răspuns. Nu a mai jucat vreun meci pentru mine după asta", a explicat, cu umorul său inconfundabil, "Specialul".
Mourinho, despre speculațiile privind plecările de la Real Madrid
Real Madrid e într-o campanie furibundă de achiziţii. Dumfries, Konate, Bernardo Silva şi Cucurella au fost transferaţi deja, iar acum Perez lucrează să îl aducă pe Enzo Fernandez, pentru 100 de milioane de euro, de la Chelsea.
Asta înseamnă că Mourinho va renunţa la mulţi jucători din actualul lot, iar în Spania s-a vorbit deja că pe "lista neagră" s-ar afla Fran Garcia, Ferland Mendy şi Raul Asencio, care au avut o ultimă stagiune slabă sau presărată cu multe accidentări.
Deşi nu a negat că va trebui să renunţe la unii fotbalişti, portughezul a făcut o precizare extrem de importantă în acest sens.
"Am citit că oamenii spun: Mou a venit la Real Madrid și va da afară jucătorii care nu au avut evoluţii bune sezonul trecut Deloc! Îi vreau pe acești jucători. Vreau cei mai buni jucători. Acum trebuie să găsesc o cale să-i fac o echipă", a mai spus "Specialul".
Întrebat ce aşteaptă de la Mondialul din SUA, Canada şi Mexic, Mourinho nu a răspuns cum probabil se aştepta reporterul: "o victorie a Portugaliei". Totul este despre Real Madrid, astfel că lusitanul vrea să aibă toţi fotbaliştii blanco sub comanda sa, în cel mai scurt timp.
"Ce aştept de la Cupa Mondială? Îmi doresc ca jucătorii lui Real să piardă. Pentru că vreau să se întoarcă la Madrid rapid, în iulie, pentru pre-sezon", a punctat tehnicianul de 63 de ani.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo