Real Madrid, victorie de serviciu în fața nou-promovatei Oviedo! Mbappe, din nou letal

Real Madrid a obținut o victorie clară pe terenul nou-promovatei Oviedo, în etapa a doua din La Liga. Kylian Mbappe și Vini Jr. au stabilit scorul de 3-0 în meciul pe care Horațiu Moldovan l-a văzut de pe bancă.

Kylian Mbappe

Credit imagine: Getty Images

Realul a început meciul de pe terenul noii-promovate cu accelerația călcată. "Uitat" pe bancă în primul meci al sezonului Rodrygo a fost titularizat de Xabi Alonso, iar brazilianul a semnat prima ocazie bună a madrilenilor în minutul 3, șutul său la colțul lung fiind scos de Aaron Escandell, cel care îl ține pe bancă pe Horațiu Moldovan.
Federico Valverde și-a încercat norocul de la distanță în minutul 22, însă uruguayanul a șutat puțin pe lângă țintă. La faza imediat următoare, Leander Dendoncker a încercat să-l lobeze pe Thibaut Courtois, dar mingea a căzut pe plasa porții.
"Galacticii" au reușit să deschidă scorul până la pauză, prin același Kylian Mbappe, care a marcat singurul gol și în etapa inaugurală. De această dată, golgheterul madrilenilor a marcat după o preluare de efect, fiind servit ideal de Arda Guler.
Citește și:

Mbappe e "on fire" în startul sezonului

Oviedo a fost aproape de un autogol caraghios în minutul 51. Aurelien Tchouameni a centrat puternic, iar doi dintre fundașii gazdelor s-au încurcat, iar mingea a ajuns în brațele lui Escandell, care a avut un reflex bun.
Madrilenii au tremurat serios în minutul 82, când mijlocașul Kwasi Sibo a trimis cu latul în bară. Totuși, la faza imediat următoare, Vini i-a pasat decisiv lui Mbappe, care a asigurat destinația celor trei puncte cu un gol "marcă înregistrată". Vini a trecut la rolul de marcator la ultima fază a meciului, datorită unei finalizări plasate superb.
Astfel, Realul a obținut a doua victorie din tot atâtea etape și are maximum de puncte alături de Barcelona și Villarreal. Aceștia o vor înfrunta pe Mallorca în următoarea etapă, pe teren propriu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo