Trent Alexander-Arnold a fost prezentat oficial la Real Madrid: "E un vis devenit realitate! Știam demult că voi lăsa Liverpool pentru acest club!"
Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold a semnat joi un contract cu clubul spaniol de fotbal Real Madrid până pe 30 iunie 2031, înainte de a poza cu tricoul cu numărul 12, pe care îl va purta la Cupa Mondială a Cluburilor.
Trent Alexander-Arnold & Florentino Perez
Credit imagine: Getty Images
Faţă de tricoul pe care l-a purtat de obicei la Liverpool, pe spate va apărea prenumele, Trent, lângă număr, în loc de Alexander-Arnold. Alexander-Arnold va juca la Cupa Mondială a Cluburilor purtând tricoul cu numărul 12, pe care Marcelo l-a purtat o perioadă, înainte de a fi depăşit de Luka Modric, ca jucător cu cele mai multe titluri din istoria lui Real Madrid.
După ce a fost supus controlului medical necesar, joi dimineaţa, la Spitalul Universitar Sanitas La Moraleja, internaţionalul englez, însoţit de familia sa, s-a deplasat la Real Madrid, unde a semnat în sala Consiliului de administraţie contractul care îl leagă de club pentru următoarele şase sezoane.
CITEȘTE ȘI:
- Real Madrid și Barcelona, cele mai urmărite echipe din lume! Cine a "crescut" cel mai mult în 2025
- Luis Enrique le-a dat motive de îngrijorare șefilor de la PSG! "Stă în baza de pregătire 8 luni"
Trent Alexander-Arnold, mesaj emoționant la prezentarea oficială de la Real Madrid
Preşedintele clubului, Florentino Perez, i-a înmânat noului jucător al echipei Real Madrid primul său tricou, o replică a stadionului Santiago Bernabeu şi un ceas înainte de ceremonia oficială de prezentare.
"Sunt în al nouălea cer! Nu în fiecare zi semnezi cu Real Madrid. Este un VIS devenit realitate. Știam de mult timp că voi părăsi Liverpoolul doar pentru Real Madrid. Pentru nimeni altcineva. Nu a fost niciodată o întrebare: unde mă duc? Întotdeauna a fost: mă duc la Madrid sau nu?
Voi fi veșnic recunoscător Liverpoolului, voi rămâne mereu dator față de ei. Am petrecut 20 de ani acolo și m-am bucurat de fiecare minut. Am considerat că era momentul potrivit să fac această schimbare", a spus Trent Alexander-Arnold în fața presei.
Alexander-Arnold este considerat unul dintre cei mai buni fundaşi laterali din lume, mai ales datorită vitezei şi paselor sale. El a fost un pilon al echipei Liverpool în mandatul lui Juergen Klopp, câştigând Liga Campionilor în 2019 şi ajungând în finalele din 2018 şi 2022, înainte ca antrenorul german să fie înlocuit de olandezul Arne Slot vara trecută, scrie Agerpres.
Format la Liverpool, Alexander-Arnold a petrecut două decenii întregi la club, pentru care a jucat de 354 de ori, marcând 23 de goluri. Real Madrid debutează la Cupa Mondială a Cluburilor împotriva lui Al-Hilal (Arabia Saudită) pe 18 iunie la Miami, după care va întâlni echipa mexicană Pachuca (Mexic) pe 22 iunie şi formaţia austriacă RB Salzburg pe 27 iunie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)