Xabi Alonso, provocare uriașă la început de 2026! Ce variante are pentru a-l înlocui pe Mbappe
Real Madrid a rămas, în ultima zi a anului 2025, fără Kylian Mbappe, căruia staff-ul tehnic i-a recomandat să ia o pauză de 3 săptămâni din cauza unor dureri la genunchi. Presa din Spania a scris astăzi despre variantele pe care le are Xabi Alonso la dispoziție pentru a-l înlocui pe francezul care a fost cel mai important jucător al echipei blanco în ultimul an.
Alex Ferguson: "Arbitrul s-a accidentat și ne-a dat primul titlu"
Sursa video: Eurosport
Real Madrid nu a strălucit în prima jumătate de sezon sub conducerea lui Xabi Alonso, dar se află "în cărți" în toate competițiile în care este angrenată datorită fenomenalului Kylian Mbappe, care a marcat 29 de goluri, fiind de departe cel mai bun jucător al echipei blanco.
Real Madrid va trebui să se descurce, însă, fără francez în primele meciuri din 2026. Fotbalistul a jucat cu inconfort la genunchiul stâng în ultimele partide și, după un control amănunțit, staff-ul medical a concluzionat că Mbappe se confruntă cu o entorsă la genunchi, cel mai bine fiind ca el să facă o pauză, pentru a nu risca o accidentare mai gravă.
Astfel, conform jurnaliștilor francezi, atacantul va lipsi circa 3 săptămâni, urmând a rata meciurile cu Betis (4 ianuarie) și Levante (17 ianuarie) din La Liga, dar și Supercupa Spaniei, unde Real Madrid o va înfrunta în semifinale pe Atletico, pe 8 ianuarie, iar în cazul unui succes va disputa finala la 3 zile distanță, contra învingătoarei dintre Barcelona și Athletic Bilbao.
În absența lui Mbappe, Xabi Alonso este pus în fața unei situații complicate, fiind nevoit să-i aleagă cel mai bun înlocuitor din lotul său unui fotbalist care a fost cel mai important jucător al echipei.
Xabi Alonso, provocare uriașă la început de 2026
Conform presei din Spania, antrenorul "galacticilor" are mai multe variante, cea mai logică fiind titularizarea lui Rodrygo în centrul atacului. Brazilianul se descurcă bine pe această poziție și poate să aibă o contribuție semnificativă în jocul ei. Mai mult, atacantul de 24 de ani este într-o formă bună, lăsând pe final de 2025 o impresie pozitivă cu privire la performanțele sale.
Potrivit celor de la Marca, o variantă opțiune pe care o are Xabi Alonso este mutarea lui Federico Valverde pe aripa dreaptă, variantă care ar aduce "mai multă forță și echilibru echipei, deși ar reduce prezența pur ofensivă în ultima treime".
Sursa citată mai scrie că tehnicianul echipei blanco nu exclude nici folosirea lui Gonzalo Rodriguez, revenind la formula pe care a folosit-o în vara anului 2025 la Campionatul Mondial al Cluburilor, chiar dacă ulterior a redus utilizarea jucătorilor de la academie, "optând pentru soluții mai conservatoare".
Rămâne de văzut cu ce formulă va începe Real Madrid anul 2026, Xabi Alonso având timp să ia o decizie până pe 4 ianuarie, când va primi vizita celor de la Betis, de la ora 17:15.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
5
1
Real Betis
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4102.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)