Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Legendarul Pele a ajuns din nou în spital, după operaţia din 4 septembrie

Irina Aldea

Publicat 08/12/2021 la 18:26 GMT+2

Fostul internaţional brazilian Pele a ajuns din nou în spital, de această dată pentru a-şi continua tratamentul după operaţia de extirpare a unei tumori de pe colon, care a avut loc în septembrie.

Pele wurde im September ein Dickdarmtumor entfernt

Credit imagine: SID

Ajuns la 81 de ani, fostul mare fotbalist brazilian Pele a revenit în spital "ca să continue tratamentul" pentru o tumoare de colon, a anunţat miercuri unitatea medicală din Sao Paulo, unde el a fost internat mai multe săptămâni în luna septembrie, a transmis în această seară Agerpres.
Spitalul Albert Einstein a precizat în raportul său medical că starea de sănătate a lui Pele, în vârstă de 81 de ani, este "stabilă" şi că el va fi externat "în zilele următoare". La sfârşitul lui septembrie, acelaşi spital a indicat că triplul campion mondial urmează o chimioterapie pentru a trata această tumoare detectată la examene de rutină.

Pele e internat din nou în spital pentru tratarea unei tumori

Operat pe 4 septembrie, brazilianul a petrecut apoi în jur de zece zile într-o unitate de terapie intensivă, unde a revenit pentru scurt timp câteva zile mai târziu din cauza dificultăţilor respiratorii. Pe întreaga durată a spitalizării, una din fiicele sale, Kely Nascimento, a ţinut să-i liniştească pe fani cu fotografii şi videoclipuri în care tatăl său apărea mereu zâmbitor şi plin de umor, în ciuda unei oboseli vizibile.
Pele a publicat de curând mai multe postări pe reţelele de socializare. Într-una din ele, el l-a felicitat săptămâna trecută pe argentinianul Lionel Messi pentru al şaptelea său Balon de Aur. Pele, pe adevăratul său nume Edson Arantes do Nascimento, a avut numeroase probleme de sănătate în ultimii ani, mai ales în 2019, când a fost internat la Paris, apoi transferat la Sao Paulo din cauza unor calculi renali.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo