Ancelotti: "Bale nu arată lipsă de respect față de colegi". Ce spune italianul de Mbappe, înainte de PSG-Real
Publicat 15/02/2022 la 06:10 GMT+2
Carlo Ancelotti a prefațat disputa cu PSG, din optimile Champions League și a vorbit despre situația în care se află Gareth Bale. Galezul a fost surprins de curând râzând de Hazard, care nu a mai fost introdus de tehnicianul Realului în teren.
Gareth Bale of Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid a fost eliminată din sferturile Cupei Spaniei, acum aproape două săptămâni, iar Gareth Bale a demonstrat încă o dată că relația pe care el, Hazard și Ancelotti o au nu e nici pe departe una ideală. Galezul a fost surprins râzând copios de decizia tehnicianului de a nu îl mai introduce pe belgian, după ce acesta s-a antrenat de zor, pe margine.
Întrebat pe marginea acelui incident de ziariștii francezi, înainte de PSG - Real Madrid, Ancelotti a explicat că nu consideră că atacantul de bandă stângă își desconsideră colegii.
"Bale nu arată lipsă de respect față de colegi. Se antrenează bine, este un profesionist. Vrea să își termine contractul cu Real Madrid, așa cum merită. E un fotbalist important pentru istoria clubului, a ajutat la câștigarea Champions League, a făcut lucruri importante aici", a spus Ancelotti în conferința de presă premergătoare duelului cu PSG, din UCL.
CITEȘTE ȘI:
Mbappe vs viitoarea formație, în PSG - Real Madrid
Partida din această seară va fi una interesantă pentru Kylian Mbappe, în contextul în care, în proporție de 99% acesta va fi din vară jucătorul lui Real Madrid. Întrebat despre modul în care francezul va gestiona această dublă, Ancelotti a explicat că marele atacant din Hexagon va da totul pentru ca echipa sa actuală să meargă mai departe.
"Toți jucătorii care joacă vor să își elimine adversara. Ceea ce își dorește Mbappe nu e diferit de ceea ce vor Benzema, Vinicius sau Messi. Își dorește să câștige Champions League și va face tot ce îi stă în putință să ne elimine", a mai spus Ancelotti.
Real Madrid are pedigree de mare echipă, câștigând până acum de 13 ori Cupa/Liga Campionilor. De partea cealaltă, PSG, deși a devenit o forță în ultimul deceniu, după infuzia de capital a arabilor, a prins o singură finală. Din acest punct de vedere, francezii au un mare handicap, pe hârtie, dar tehnicianul blanco nu crede foarte mult în "tradiție".
Ambele formații dispun de fotbaliști world class, astfel că presiunea nu va apăsa mai mult pe umerii vreunei echipe.
"Presiune este pentru ambele echipe, pentru că va fi un meci mare, contra unui mare club. Trebuie să fim pregătiți să facem față presiunii. Nu e o obsesie să câștigăm iar Champions League, este un obiectiv care ne motivează. Am încredere că ne vom califica, nu am avut mari probleme să pregătesc această dublă pentru că jucătorii sunt concentrați 100% în astfel de dispute", a concluzionat Ancelotti.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo