Cu un singur egal în nouă meciuri în Europa pe tărâm britanic, Napoli părea victimă sigură, în condițiile scandalului din ultimele săptămâni și a formei fantastice a lui Liverpool. Și, totuși, trupa lui Ancelotti a rezistat, obținând un egal care poate fi sinonim cu calificarea.
Deși e pe locul doi în grupă, cu 9 puncte (Liverpool are 10), Napoli joacă ultimul meci acasă, contra codașei Genk, care a primit 16 goluri în cele 5 meciuri de până acum.
Ca atare, a fost sărbătoare în vestiarul lui Napoli, după cum a dezvăluit și Klopp în conferința de presă de după partidă.
Liga
Un jucător important de la Real Madrid amenință că pleacă de la club! Ce echipe sunt pe urmele lui
ACUM 2 ORE
"Era bucurie mare în vestiarul lui Napoli, se auzea ca și cum s-ar fi calificat deja. Poate că au făcut-o, pe noi ne așteaptă o partidă grea, dar suntem pregătiți. Napoli a venit cu un plan bine stabilit și faptul că au marcat nu a schimbat cu nimic lucrurile. Noi nu am reușit să facem o partidă extraordinară, dar am pus presiune constant pe apărarea lor. Nu am fost mulțumit de modul în care am intrat în meci, dar în a doua parte am practicat un fotbal extrem de intens. A fost însă foarte greu, pentru că au apărat excelent avantajul avut", a spus Klopp.

Liverpool are nevoie de egal pentru a merge mai departe

"Cormoranii" au nevoie de o remiză pe terenul revelației Salzburg pentru a fi siguri de prezența în fazele eliminatorii din Champions League. Dar o victorie ar fi de preferat, pentru că aceasta ar garanta locul întâi în grupă și, în teorie, ar aduce un adversar mai slab în optimi.
Klopp știe că echipa sa nu e într-o situație perfectă, mai ales că Salzburg arată grozav pe fază ofensivă, însă e convins că Salah&Co se vor mobiliza exemplar pentru ultima partidă din grupe.
"Nu a fost niciodată ușor la Liverpool. Anul trecut, a trebuit să învingem Napoli în ultimul meci din grupă. A fost o presiune imensă, nu cred că am mai avut așa presiune vreodată. Grupa e deschisă, nu e o situație ideală, dar depindem de noi. Trebuie să mergem la Salzburg și să facem o partidă bună, o partidă intensă", a mai spus tehnicianul german.
Pentru Liverpool, urmează partida din campionat cu Brighton, de pe teren propriu, transmisă în direct de Eurosport 1 sâmbătă, de la 17:00.
Eurosport îl aduce pe John Barnes în România
Eurosport te invită la un nou eveniment unic, alături de John Barnes, jucătorul care a doborât bariere în fotbalul englez.
Vineri, 29 noiembrie 2019, ora 15:00, te așteptăm la o întâlnire cu invitatul nostru special, John Barnes, pentru a discuta despre cele mai remarcabile momente, dar și ce rezervă următoarele luni din cel mai puternic campionat din lume, Premier League. John Barnes este fost jucător emblematic al clubului Liverpool, comentator și analist sportiv.
Conferința de presă se va desfășura la Athenee Palace Hilton, în cadrul barului englezesc, Strada Episcopiei 1-3, București.
Mai mult, sâmbătă, 30 noiembrie, John Barnes își dă întâlnire cu fanii Liverpool, alături de care te invităm pentru a urmări împreună meciul dintre Liverpool și Brighton, la Trafalgar Pub (Str. David Emmanuel 4A) începând cu ora 15.30.
Premier League
Liverpool are viitorul asigurat! Un puști de 16 ani, integralist pentru "cormorani" în Cupa Ligii
ACUM 8 ORE
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
IERI LA 06:38