Eurosport
Cea mai proastă veste! Un star al lui Bayern anunță că este imposibil ca Champions League să revină
De
Publicat 12/04/2020 la 11:09 GMT+3
UEFA vrea că sezonul de Champions League să se reia cel târziu în august. "Este imposibil" strigă furios francezul lui Bayern Lucas Hernandez.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Într-un interviu pentru cotidianul francez LEquipe, Lucas Hernandez a spus tot ce are pe suflet.
Echipele germane au început să se reunească la antrenamente, dar cu respectarea normelor de distanțare socială.
Președintele UEFA, Ceferin a anunțat că se vor găși soluții pentru ca toate competițiile să se încheie până cel târziu pe 31 august. Asta pentru că UEFA dorește ca noul sezon să înceapă în septembrie. Există multe șanse ca toate meciurile din competițiile europene să se joace cu porțile închise.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo