După ani la rând în care a cheltuit sute de milioane de euro pentru întărirea echipei, Guardiola își îndreaptă atenția acum și către Academia clubului. Cole Palmer, mijlocașul ofensiv al "cetățenilor" a intrat pe final în disputa cu Brugge, scor 5-1, și a înscris la debutul său în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume.
Pep are mare încredere în el, însă explică faptul că jucătorul are nevoie de liniște și timp pentru a deveni o prezență constantă în echipa lui City. Acesta e încă în procesul de învățare și adaptare, astfel că să pui presiune pe el atât de devreme ar fi contraproductiv.
"Oamenii vor ca lucrurile să se întâmple imediat, dar toate chestiile de calitate necesită timp. Nu poți găti o masă delicioasă, dacă nu stai suficient timp în bucătărie. Cole posedă o calitate pe care e foarte greu să o găsești: finalizează cu o ușurință incredibilă. Dar e încă foarte tânăr, are nevoie de timp. Se antrenează zi de zi cu noi, învață principiile pe care ne bazăm, e un fotbalist de mare viitor", a spus Guardiola la conferința de presă de după Brugge - City 1-5.
Premier League
Guardiola a elogiat un jucător de la Manchester City: "Este cel mai bun jucător din Premier League"
ACUM 5 MINUTE
CITEȘTE ȘI
CUM A EXPLICAT KYLIAN MBAPPE MOMENTUL CARE A FĂCUT ÎNCONJURUL PLANETEI LA PARTIDA PSG – RB LEIPZIG

Cum l-a impresionat Cole Palmer pe Guardiola

Palmer a fost debutat de Guardiola în weekend, când a intrat pe finalul disputei cu Burnley, câștigată cu 2-0 de "cetățeni". La doar câteva ore distanță, mijlocașul a jucat pentru Academie și a făcut-o de o manieră impresionantă.
"A jucat câteva minute pentru noi sâmbătă, apoi, mai târziu în acea zi, a evoluat într-un meci pentru Academie și a marcat de 3 ori. Unii jucători sunt leneși și își spun: "am alt statut acum, sunt la prima echipă". Nu și Cole, are o ambiție deosebită și ne-a arătat asta în weekend", a mai spus Pep, pentru ca apoi să vorbească frumos și de alți jucători de la Academie. În special Liam Delap a fost promovat de presa engleză în ultima perioadă, dar Guardiola spune că sunt și alți fotbaliști gata să intre în planurile sale: "Nu îl avem doar pe Palmer, mai sunt și Liam Delap, Sam Edozie, Luke Mbete, Romeo Lavia. Vorbim de 5-6 jucători foarte talentați proveniți de la Academie. Dacă vor continua să fie umili și să muncească, toți pot fi extrem de importanți pentru Manchester City".
"Cetățenii" sunt pe doi în grupa A, după PSG, dar au șanse să termine primii, dacă îi vor învinge pe Messi&Co în returul de pe Etihad. Parizienii au remizat neașteptat cu Brugge în prima etapă, astfel că, deși au învins pe City cu 2-0, un succes al campioanei Angliei în retur e suficient pentru ca aceasta să termine prima și să meargă în optimi din postura de cap de serie.
Pentru Manchester City urmează duelul din Premier League cu revelația Brighton (sâmbătă, ora 19:30, Eurosport 1).
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Ligue 1
Messi, desființat în presa franceză după o nouă prestație slabă la PSG: "Nedemn de un Balon de Aur"
ACUM 2 ORE
Premier League
Planul lui Newcastle, dezvăluit! Suma uriașă pe care o vor cheltui șeicii în perioada de mercato
ACUM 5 ORE