Real a ajuns la a 5-a înfrângere a sezonului, în doar 16 partide. Tehnicianul campioanei Spaniei s-a ascuns mereu în spatele problemelor de lot, însă e clar că ceva scârțâie în jocul formației blanco. Poate că și faptul că lotul nu a fost întărit, așa cum spera Zizou, a dus la această situație, dar ceva trebuie să se schimbe pentru ca gruparea de pe Bernabeu să nu aibă un sezon ratat.
Presa din Spania a scris în repetate rânduri despre nevoia de schimbare la nivel de bancă tehnică, iar Zidane a fost întrebat direct, după insuccesul de aseară, dacă va renunța.
"Nu, nu voi demisiona. Voi continua la Real Madrid. În prima repriză am jucat foarte bine. S-ar fi schimbat categoric lucrurile dacă reușeam să înscriem noi primul gol al meciului. Primul lor gol ne-a durut mult deoarece jucam bine. Mă simt puternic și voi continua să dau tot ce pot pentru echipă, ca întotdeauna", a spus Zidane.
Liga Campionilor UEFA
Pochettino, două decizii super importante înainte de "finala" cu City. Ce a hotărât
ACUM 17 ORE

Marca: Perez se gândește tot mai serios la Pochettino

Florentino Perez a fost mereu un aliat al tehnicianului francez, dar lucrurile au început să se schimbe.
Decisivă pentru viitorul lui Zizou pe banca tehnică va fi următoarea săptămână, în care Real are două meciuri foarte grele: în deplasare, cu Sevilla, în campionat și în Ligă, cu Monchengladbach. Dacă nu se va obține calificarea în primăvara Ligii (Real e pe 3, după 5 partide disputate), sunt șanse mari ca Pochettino să fie adus în locul antrenorului care a rescris istoria Champions League.
"Înfrângerea cu Șahtior îl lasă pe antrenor într-o situație delicată. Există două nume pe lista lui Perez, în cazul în care clubul este forțat să apese butonul roșu: Mauricio Pochettino este marele favorit, în timp ce legendarul Raul, acum responsabil de Castilla, are și el o șansă. Conducerea consideră că Pochettino este varianta ideală, și în condițiile în care nu sunt foarte mulți tehnicieni foarte valoroși pe piață. El era pe punctul de a veni pe Bernabeu pentru a-l înlocui pe Rafa Benítez, însă clauza din contractul său cu Tottenham, pe care Daniel Levy a refuzat să o anuleze, i-a făcut imposibilă semnarea la acel moment", notează Marca.
Clasamentul grupei B, înainte de ultima rundă
1. Monchengladbach - 8 puncte
2. Șahtior - 7 puncte
3. Real Madrid - 7 puncte
4. Inter - 5 puncte
Fotbal
Messi, "responsabil" pentru deteriorarea relației Neymar-Mbappe? Ce au descoperit francezii
ACUM 20 ORE
Fotbal
Haos total la PSG. Mbappe, surprins de camere când îl vorbește de rău pe Neymar. Ce a spus
IERI LA 13:26