Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mbappe l-a evitat cât a putut pe Messi. Cifrele incredibile prezentate de L'Equipe

Cristian Mihală

Publicat 16/09/2021 la 17:30 GMT+3

Pentru prima oară în aceeași echipă la PSG, Messi, Neymar și Mbappe au dezamăgit contra lui Brugge, scor 1-1, în Belgia, în prima etapă a Champions League. Francezul din atacul lui Pochettino l-a evitat pe cât posibil pe fostul star al Barcelonei, pasându-i o singură dată.

Kylian Mbappé and Lionel Messi.

Credit imagine: Getty Images

Un trident ofensiv cu Messi, Neymar și Mbappe era văzut de specialiști suficient pentru ca PSG să câștige în sfârșit Liga Campionilor, bookmakerii cotând-o înainte de startul competiției prima favorită la trofeu.
Partida de aseară a arătat limitele unei echipe în care Messi și Neymar nu aleargă suficient, iar viteza avută în trecut nu mai e nici pe departe la același nivel.
Evident, e prematur să decretăm că acest trident ofensiv e un eșec, dar din câte a observat L'Equipe e mult de muncă astfel încât cei trei să conlucreze. Mbappe a stat pe teren doar 51 de minute, accidentându-se. "Și-a sucit glezna. Vom vedea mâine cât va absenta, în funcție de rezulatele RMN-ului", a spus tehnicianul francezilor după partidă.
Totuși, în perioada petrecută pe teren, cei trei atacanți au pasat între ei de doar 19 ori. Foarte puțin, având în vedere că, în absența lui Di Maria, nu exista un dirijor, iar cei trei trebuiau să coboare și să ajute la construcție. Foști colegi la Barcelona, Neymar și Messi s-au înțeles totuși destul de bine, 13 dintre cele 19 pase fiind între cei doi.
Aproape incredibil, Mbappe l-a evitat pe fostul star al catalonilor, pasându-i o singură dată. Deja francezii se întreabă dacă există lupte de putere între cei doi în vestiar, în contextul în care pare evident că nu au dorit să intre în combinații, preferându-l amândoi pe Neymar.

Icardi, cifre horror pentru PSG

Înlocuitorul lui Mbappe, Icardi, nu a fost nici el mai inspirat decât colegii din atac. E adevărat, a atins mingea de doar 6 ori în cele 40 de minute jucate, reușind o singură pasă completă. În schimb, a fost surprins de 4 ori în offside.
Fostul vârf al lui Inter rămâne fără gol în Champions League de aproape doi ani. Ultima oară când argentinianul marca în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume se întâmpla în decembrie 2019.
Pentru PSG, urmează în campionat un meci greu, cu Lyon, iar presa din Hexagon speculează că o altă înfrângere i-ar clătina serios scaunul lui Pochettino, care are la dispoziție o pleiadă de stele.
CITEȘTE ȘI
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo