Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Elliott a scris istorie pentru Liverpool în victoria cu Inter din Champions League! Ce recorduri a doborât

Bianca Dumitru

Actualizat 17/02/2022 la 07:40 GMT+2

Liverpool se duelează cu Inter în optimile Champions League. În primul meci al dublei, disputat miercuri seară, în Italia, Harvey Elliott a scris istorie pentru "cormorani", doborând un record stabilit în trecut de Trent Alexander-Arnold.

Harvey Elliott și Lautaro Martinez în Inter - Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Liverpool a debutat cu o victorie în optimile Champions League, câștigând în deplasare pe terenul celor de la Inter cu scorul de 0-2, grație golurilor marcate de Firmino și Salah în repriza secundă.
Partida disputată pe stadionul Giuseppe Meazza a marcat și un moment istoric. Harvey Elliott și-a făcut debutul ca titular într-un meci de Champions League, devenind astfel cel mai tânăr jucător din istoria lui Liverpool care intră din primul minut pe teren într-o partidă din cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent.
La vârsta de 18 ani și 318 zile, Elliott i-a doborât recordul lui Trent Alexander-Arnold, care a fost pentru prima dată titular în echipa "cormoranilor" într-un meci de Champions League la vârsta de 18 ani și 354 de zile, în 2017, în partida cu Spartak Moscova.
Citește și:

Elliott, cel mai tânăr englez care a debutat în Champions League în fazele eliminatorii

Miercuri seară, Harvey Elliott a mai intrat în istorie și pentru faptul că este cel mai tânăr fotbalist englez care a debutat în fazele eliminatorii ale Champions League. Jucătorul lui Klopp a doborât astfel recordul stabilit în sezonul 2008/09 de Kieran Gibbs, care juca pentru Arsenal în sferturile de finală ale competiției, la vârsta de 19 ani și 201 zile.
Harvey Elliott a avut un sezon destul de dificil, fiind măcinat de o accidentare la glenză care l-au ținut departe de teren de la jumătatea lunii septembrie până la începutul acestei luni.
A revenit cu gol, înscriind în meciul cu Cardiff din 16-imile FA Cup, și a mai evoluat circa 30 de minute și în partida cu Leicester înainte de a fi titularizat în duelul cu Inter din Champions League.
Elliott, cotat de site-ul transfermarkt.com la 15 milioane de euro, este jucătorul lui Liverpool din 2019, când a fost transferat de la Fulham pentru 1,7 milioane de euro. Sezonul trecut el a fost împrumutat la Blackburn, pentru care a adunat 42 de apariții, reușind 7 goluri și 11 pase decisive.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo