Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Presa catalană, frustrată la maxim după triumful lui Real Madrid în Champions League: "E incredibil"

Nicu Savin

Publicat 29/05/2022 la 16:18 GMT+3

Real Madrid a cucerit pentru a 14-a oară în istorie Liga Campionilor, iar succesul echipei lui ancelotti contra lui Liverpool a fost cu greu digerat în Catalunya. Jurnaliștii de la Sport.es au catalogat nemeritată victoria madrilenilor și au subliniat că este inexplicabil cum o echipă atât de slabă a izbutit o asemenea performanță în acest sezon. Evident, presa catalană a adus în discuție norocul.

Aficion del Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a avut un sezon uluitor, în care a câștigat fără drept de apel campionatul Spaniei, iar aseară a triumfat și în Champions League. Finala cu Liverpool a fost încă o dovadă că Real Madrid nu doar joacă finale, ci le și câștigă aproape întotdeauna.
Echipa lui Ancelotti s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius în minutul 59, la ceea ce a însemnat singurul șut pe poarta lui Alisson. Courtois a fost cel mai bun jucător al echipei, având câteva parade de excepție în fața lui Salah sau Mane. Impresia generală a fost că echipa mai slabă s-a impus, dar statisticile nu mai contează, iar Realul a mai scris o pagină de istorie în cea mai importantă competiție intercluburi.
FC Barcelona a dat dovadă de fair-play și a felicitat eterna rivală pentru câștigarea trofeului. "Felicitări lui Real Madrid pentru câștigarea Champions League în această seară, pe Stade de France", a fost mesajul postat pe contul oficial de Twitter al clubului de pe Camp Nou.
Citește și:

Presa catalană, frustrată de succesul lui Real Madrid în Champions League

Dacă oficialii Barcelonei au avut puterea să-i felicite pe cei de la Real Madrid, presa catalană a digerat cu greu succesul formației blanco. Jurnaliștii de la Sport.es au folosit termeni duri pentru a descrie performanța madrilenilor și au invocat norocul fantastic și evoluțiile excelente ale lui Courtois și Benzema pe parcursul întregii campanii din Champions League.
"Povestea împotriva legendei. Epopeea împotriva talentului. Miracolul permanent împotriva fotbalului total. Finala Ligii Campionilor a adus față în față două echipe grozave. Pe de o parte, Real Madrid, clubul cu cele mai multe titluri: 13. Pe de altă parte, Liverpool, simbolul din Premier League. Două stiluri foarte diferite. Duelul din 2018 s-a încheiat cu o victorie albă învăluită în controverse. Și deși în 2019 englezii au câștigat trofeul învingând Tottenham, și-au dorit să se răzbune. Aseară, echipa lui Klopp a avut ocazia revanșei, dar s-a confruntat cu un Madrid atins de grația norocului.
Traiectoria echipei lui Ancelotti în această ediție din Liga Campionilor nu poate fi descrisă decât ca miraculoasă. Revenirile eroice împotriva lui PSG, Chelsea și Manchester City nu pot fi explicate. Ceea ce a făcut Madridul nu are raționament fotbalistic. A fost inferior tuturor rivalilor săi, dar a ajuns să-i elimine cu eficiența lui Courtois în poartă și starea de grație a lui Benzema în atac. Paradele unuia și golurile celuilalt i-au dus în finală. Incredibil, dar adevărat. Cel mai mediocru Real Madrid din ultimii ani a reușit să ajungă la Paris. Nimic nou în istoria albilor: cu foarte puțin au câștigat enorm. Și au reușit să repete performanța împotriva unei echipe mult mai puternice din punct de vedere fizic, tehnic și tactic.
Iar într-o finală marcată de jena organizatorică (ar fi putut fi o nenorocire cu avalanșa de fani englezi, care a provocat întârzierea fără precedent de mai bine de jumătate de oră), Madridul a ajuns să se impună din nou. Salvările miraculoase ale lui Courtois au fost din nou decisive într-un joc pe care Liverpool l-a dominat clar, dar pe care albii au ajuns să-l câștige cu un golul lui Vinicius, la singurul șut pe poartă. Așa s-a scris istoria Ligii Campionilor. Madridul are acel dar extraordinar care îi permite să câștige titluri aproape neintenționat și, bineînțeles, fără să le merite. Acum au 14. Incredibil, dar adevărat.
Cel mai prost Real Madrid din ultimii ani, cu un grup de jucători veterani și fără să fi semnat vreun star, a reușit să adauge o dublă surprinzătoare în acest sezon (La Liga și Liga Campionilor). Un dublu succes care, fără îndoială, pune sub semnul întrebării strategia altor cluburi, care au investit milioane în cumpărarea de jucători. Florentino Perez este norocos chiar și în asta...", au scris catalanii de la sport.es.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo