Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Este Haaland jucătorul care i-a lipsit lui Manchester City până acum în Champions League? Răspunsul lui Guardiola

Alex Masgras

Publicat 15/03/2023 la 10:14 GMT+2

Erling Haaland a marcat cinci goluri în victoria lui Manchester City cu Leipzig cu 7-0 din UEFA Champions League, dar Pep Guardiola atrage atenția că nu atacul era problema în competiția europeană. Spaniolul a subliniat faptul că echipa sa a primit multe goluri în dublele în care a fost eliminată în sezoanele trecute, dar este convins că jucătorii săi se apără mult mai bine acum.

Erling Haaland

Credit imagine: Getty Images

Erling Haaland a făcut spectacol în partida retur disputată de Manchester City în optimile UEFA Champions League cu Leipzig. "Cetățenii" s-au impus cu 7-0 și au obținut calificarea în sferturile de finală cu 8-1 la general. Atacantul norvegian a făcut o seară perfectă, marcând de cinci ori în 63 de minute.
Pep Guardiola caută în continuare câștigarea primului trofeu în UEFA Champions League alături de Manchester City. Ajuns în 2016 pe Etihad, spaniolul cu două trofee câștigate la Barcelona a fost cel mai aproape alături de "cetățeni" de un succes pe plan european în 2021, atunci când Chelsea a învins-o pe City în finala de la Porto.
Chiar dacă Erling Haaland încântă cu golurile sale marcate în tricoul lui Manchester City, Pep Guardiola este de părere că apărarea a fost problema în toți acești ani în care echipa sa a fost eliminată din Champions League. Întrebat dacă Haaland este jucătorul care i-a lipsit în toți acești ani pentru a câștiga și pe plan european, spaniolul a răspuns:
"Nu cred. Motivul e că am primit foarte multe goluri. Am marcat patru goluri împotriva lui Real Madrid aici, șase împotriva lui Monaco, patru împotriva lui Tottenham. De cele mai multe ori am fost eliminați pentru că am primit multe goluri. Acum băieții se apără foarte bine. Instinctul de a marca goluri îl aveam și înainte, cu Sergio Aguero", a spus Pep Guardiola la BT Sport.
Citește și:

Manchester City joacă la finalul săptămânii în Cupa Angliei

După calificarea în sferturile de finală UEFA Champions League, Manchester City se pregătește pentru sferturile de finală din Cupa Angliei. Echipa lui Pep Guardiola va primi vizita lui Burnley la finalul acestei săptămâni, echipă antrenată de Vincent Kompany, fostul căpitan de pe Etihad.
Pe lângă UEFA Champions League și Cupa Angliei, Manchester City speră în continuare și la titlul din Premier League. Echipa lui Pep Guardiola se află pe locul secund, la cinci puncte în spatele liderului Arsenal.
În campionat, Manchester City va mai juca abia după pauza provocată de meciurile echipelor naționale din preliminariile EURO 2024. Pe 1 aprilie, City va primi vizita lui Liverpool.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo