Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nicușor Bancu și presimțirea comunicată colegilor înainte de România – Finlanda: "Le-am spus asta!"

Irina Aldea

Publicat 12/06/2022 la 08:19 GMT+3

Naţionala de fotbal a României a obţinut prima sa victorie în actuala ediţie a Ligii Naţiunilor, 1-0 (1-0) cu echipa Finlandei, sâmbătă seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, în Grupa a 3-a a Ligii B.

Nicușor Bancu

Credit imagine: Getty Images

Echipa națională a României a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Giuleşti, cu scorul de 1-0 (1-0), selecţionata Finlandei, în etapa a treia a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Naţiunilor. Acest succes vine după două înfrângeri în primele etape. Unicul gol al partidei din Giulești a fost marcat de fundașul stânga Nicușor Bancu, cel care, la finalul partidei, a dezvăluit că le-a spus în vestiar colegilor că va înscrie.
"Ceva fantastic, am și spus înainte de meci cu ai mei colegi și le-am spus că voi marca. Aveam nevoie de victorie, mă bucur că suporterii au fost alături de noi, chiar dacă am dezamăgit în primele două meciuri. Sper să vină și marți alături de noi și să ne susțină, pentru că așa vom câștiga. Sper ca mijlocașii și atacanții să marcheze meciul următor, pentru că va fi greu să o mai fac eu. Acum mi-a venit să urc. Edi Iordănescu ne-a zis că în benzi putem face diferența, că joacă în cinci și e mai greu să ne blocheze", a declarat Nicușor Bancu, după România – Finlanda 1-0.
CITEȘTE ȘI:

Nicușor Bancu le-a spus colegilor că va înscrie împotriva Finlandei la București

România a făcut un joc destul de bun, a ratat ocazii mari de gol, având două bare şi un penalty ratat, însă Finlanda a avut o posesie net superioară (60%-40%, potrivit site-ului UEFA) şi a irosit câteva ocazii uriaşe de a înscrie. Puşcaş a ratat în minutul 16 un penalty acordat pentru un fault în careu, după consultarea VAR.
România venea după eşecuri în primele două meciuri din grupă, 0-2 cu Muntenegru şi 0-1 cu Bosnia, ambele în deplasare. În următorul meci, programat tot pe Giuleşti, România va întâlni marţi selecţionata Muntenegrului.În aceeaşi etapă, Bosnia va întâlni Finlanda.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo