România - Finlanda 9-0 pare dintr-un vis frumos al naționalei. Marcator al unei duble în 1973, Dumitru Marcu povestește

Generația "Guadalajara” a continuat să ofere momente remarcabile și după Campionatul Mondial. Am ratat calificarea la europeanul din 1972, dar am intrat atunci între primele 8 echipe ale Europei. Pentru mondialul următor, trebuia să trecem de Republica Democrată Germană, Finlanda (pe care am învins-o și în campania precedentă pentru Euro, 7-0 la general), și Albania. În ultima partidă, jucam acasă cu Finlanda și aveam nevoie de un halucinant 9-0 pentru a mai spera la calificare. Mai exact, aveam un punct în spatele R.D.G., și un golaveraj inferior cu 8 reușite. Pe lângă victoria noastră, ne trebuia și o remiză a nemților în Albania.

Noi ne-am făcut treaba, dar calificarea n-a mai venit, albanezii n-au înțeles tot ce trebuia de la Valentin Stănescu. „Am pierdut totul la un punct. În meciul tur din Finlanda am făcut 1-1. Conduceam, iar pe final Rică Răducanu a stat pe minge câteva secunde și arbitrul a dat lovitură liberă indirectă, din care ne-au egalat. Nici nu prea voiau arbitrii să mergem noi în Germania. E păcat, chiar am fi meritat atunci mai multe calificări, dar erau și mai puține locuri disponibile.

Dacă astăzi ne temem de un meci cu Finlanda, atunci se punea doar problema scorului: Noi îi băteam la orice oră pe scandinavi, sau vikingi cum le spuneam, nu se punea problema. Nici Finlanda nu era la nivelul de astăzi, dar noi formam o echipă bună. Acum lucrurile s-au mai echilibrat, ori jucăm noi prea slab, ori au avansat ei foarte mult.

Așa s-a scris istoria celui mai clar succes din istoria echipei naționale. O diferență de scor pe care va fi greu să o mai repetăm vreodată, la cum arată fotbalul nostru în prezent, comparativ cu cel din țările pe care odată le consideram mici. Merită să îi amintim pe toți componenții acelui meci, eroi ai unor vremuri dispărute, în care fotbalul era poate cea mai importantă componentă a societății.