Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zarurile au fost aruncate după finala de Nations League. Luka Modric, la ora adevărului: "Mi-am decis viitorul"

Maria Olteanu

Publicat 19/06/2023 la 10:22 GMT+3

Duminică seara, Spania a câștigat finala Ligii Națiunilor, ediția 2023, după loviturile de departajare, în fața Croației. Căpitanul Luka Modric știe sigur ce va face în viitor, vorbind puțin despre acest aspect după înfrângerea în fața selecționatei iberice.

Luka Modric (l./Croatia) against Fabian Ruiz (Spain)

Credit imagine: Getty Images

Spania - Croația, finala Ligii Națiunilor, a menținut suspansul până la ultima clipă. Cele două echipe s-au anihilat vreme de 120 de minute, iar ibericii au dat lovitura la penalty-uri, punându-și trofeul în palmares.
Croația a fost din nou aproape, așa cum fusese în trecutul recent și în alte competiții majore (Cupa Mondială 2018 și Cupa Mondială 2022), însă a pierdut pe final aurul.
Căpitanul învinșilor, Luka Modric, a vorbit la finalul meciului, la zona de flash-interviu, atât despre ceea ce s-a întâmplat duminică seară, cât și despre viitorul său fotbalistic, în special în ceea ce privește prezența la echipa națională.
După 17 ani în care a îmbrăcat tricoul țării sale, Modric s-a decis dacă va mai continua sau nu la echipa națională. Chiar dacă a refuzat să ofere un răspuns de clar, acesta a dat de înțeles că duelul cu Spania, din finala Nations League, ar fi putut fi ultimul său meci în naționala Croației.
"Mi-am decis viitorul. Decizia e luată, dar nu vreau să spun nimic azi", a spus succint Luka Modric la flash-interviu, după finala pierdută, citat de Marca.
În 16 ani petrecuți la echipa națională, Luka Modric a adunat 166 de meciuri și a înscris 24 de goluri.
CITEȘTE ȘI:

LUKA MODRIC NU E TENTAT SĂ ACCEPTE BANII ARABILOR

Luka Modric este ademenit să plece în Arabia Saudită. La 37 de ani, arabii i-au făcut o ofertă de nerefuzat pentru mulți dintre fotbaliști.
În țara arabă se vorbește de aproximativ 80 de milioane de euro de la Al-Ahly Jeddah, unul dintre cele mai importante cluburi din prima ligă saudită, o sumă care e mai mare de aproximativ șapte ori decât onorariul pe care îl primește la Madrid, unde este unul dintre cei mai bine plătiți jucători.
Modric este tentat să rămână la Real, clubul unde a visat mereu să se retragă, în ciuda faptului că echipa din Arabia Saudită insistă pentru a-i obține semnătura.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo