Austria, învinsă de Serbia în "dubla" din barajul Ligii Națiunilor! Repriză a doua de coșmar pentru elevii lui Rangnick

Austria, viitoarea adversară a României din preliminariile Campionatului Mondial, a fost învinsă de Serbia cu 1-3 la general în barajul de promovare/menținere în Liga A din Nations League. Astfel, echipa antrenată de Ralph Rangnick rămâne în al doilea eșalon al competiției.

Serbia - Austria

Credit imagine: Getty Images

Austriecii au fost mai periculoși în prima repriză a meciului disputat pe Maracana din Belgrad. Konrad Laimer a reușit să marcheze în minutul 6, însă reușita fotbalistului de la Bayern Munchen a fost anulată pentru un offside.
Viitoarea adversară a României a ratat o ocazie bună în minutul 22, șutul lui Romano Schmid fiind parat de Pedrag Rajkovic, astfel austriecii nu au reușit să profite de eroarea din defensiva sârbilor.
În repriza secundă a fost rândul elevilor lui Ralph Rangnick să gafeze pe construcție. Portarul Alexander Schlager a primit o pasă mult prea puternică de la un apărător, iar acesta nu a reușit să preia. Mingea a lovit bara, iar aceasta a ajuns la Nemanja Maksimovic, care a reușit să deschidă scorul.
Citește și:

Austria ratează promovarea în Liga A

Meciul a decurs din rău în și mai rău pentru Austria, care a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Gernot Trauner în minutul 68. Serbia a preluat total controlul partidei, iar balcanicii au reușit să-și mențină locul în primul eșalon valoric al Ligii Națiunilor, Vlahovic tranșând "dubla" cu golul său din minutul 90.
Într-un meci disputat la aceeași oră, Turcia s-a impus în deplasarea din Ungaria și a promovat în Liga A. Hakan Calhanoglu a deschis scorul din penalty, iar oaspeții și-au dublat avantajul după doar două minute. Arda Guler a finalizat o fază superbă a elevilor lui Vincenzo Montella. Fundașul Bardakci a făcut 3-0 pe final, iar turcii s-au impus cu 6-1 la general.
Grecia a obținut la rândul ei o victorie categorică în deplasarea din Scoția. După 0-1 pe teren propriu, elenii au fost "zei" pe Hampden Park, unde s-au impus cu scorul de 3-0, prin reușitele semnate de Kostantelias, Karetsas, respectiv Tzolis.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo