România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026! Posibilele adversare
În urma victoriei cu Cipru din această seară, scor 4-1, România este sigură de prezența în urna a doua valorică și va putea evita adversare precum Ungaria, Ucraina sau Serbia. Componența finală a urnelor se va afla mâine, după ce ultimele partide din Nations League se vor fi consumat.
România
Credit imagine: Getty Images
România s-a impus în această seară în fața reprezentativei din Cipru, scor 4-1, în ceea ce a fost ultima partidă a acestei ediții de Nations League și ultima a primei reprezentative în acest an calendaristic. Grație rezultatului de pe Arena Națională, "tricolorii" au încheiat grupa pe primul loc, indiferent de verdictul care va fi acordat de Comisia de Disciplină a UEFA cu privire la partida cu Kosovo.
Ca atare, România va fi prezentă în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026, competiție organizată de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Locurile 1 se califică direct la turneul final, iar locurile 2 vor disputa un baraj cu cele mai bune dintre câștigătoarele de grupă din Nations League care nu au încheiat pe primele două poziții în preliminarii.
Citește și:
- Spania, victorie în prelungiri cu Elveția! Kosovo a bătut Lituania în 10 oameni. Toate rezultatele
- Radu Drăgușin, analizat de jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport! "Una dintre primele bijuterii"
românia, în urna a doua valorică înaintea tragerii la sorți pentru preliminariile cm 2026
Fiecărei formații îi vor fi selectate 3 sau 4 adversare din celelalte urne valorice, astfel că România va fi repartizată cu o echipă din prima urnă, una din cea de-a treia, una din cea de-a patra și, posibil, una din cea de-a cincea.
Componența urnelor provizorii înaintea tragerii la sorți pentru preliminariile CM 2026:
- Urna 1: Franța, Belgia, Anglia, Portugalia, Olanda, Spania, Croația, Italia, Germania, Elveția, Danemarca, Austria
- Urna 2: Ucraina, Ungaria, Suedia, Scoția, Țara Galilor, Serbia, Cehia, Grecia, Turcia, Slovacia, Norvegia, ROMÂNIA
- Urna 3: Slovenia, Irlanda, Finlanda, Albania, Islanda, Macedonia de Nord, Irlanda de Nord, Georgia, Bosnia, Israel, Bulgaria, Polonia
- Urna 4: Luxemburg, Armenia, Belarus, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Lituania, Letonia, Insulele Feroe
- Urna 5: Republica Moldova, Andorra, Malta, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino
Tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026 va avea loc pe data de 13 decembrie, la Zurich, și va fi transmisă în format livetext pe Eurosport.ro și în aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Romania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
4
1
Cyprus
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4331.png)
Comentariu
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)