Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce spunea noul antrenor al Barcelonei, Quique Setien, despre Messi în urmă cu mai bine de doi ani

Cristian Mihală

Actualizat 14/01/2020 la 12:47 GMT+2

Quique Setien, noul antrenor al Barcelonei, va avea mai mult ca sigur o relație foarte bună cu Lionel Messi, vedeta incontestabilă a catalanilor. Tehnicianul a vorbit la superlativ în urmă cu ceva timp de argentinianul din atacul Barcelonei.

Ronaldo Messi

Credit imagine: Eurosport

Ernesto Valverde a rezistat atât de mult pe banca trupei de pe Camp Nou și ca urmare a relației excelente pe care o are cu liderul vestiarului, Lionel Messi. Spaniolii au discutat deja că Setien va trebui să și-l apropie pe sud-american, însă există toate premisele să se întâmple acest lucru, judecând după modul în care antrenorul a vorbit despre starul catalanilor.
În aprilie 2017, într-un derby cu Real Madrid, Lionel Messi a marcat în minutul 90+2 al meciului. A fost al 500-lea gol al argentinianului într-un meci oficial pentru Barcelona, iar Quique Setien a vorbit la superlativ de performanța acestuia și de calitățile sale.
"Ceea ce îmi place cel mai mult la Messi este faptul că e capabil să joace la aceeași intensitate în fiecare weekend. Ne oferă clipe minunate de peste un deceniu, evoluțiile lui vor rămâne în amintirile noastre. Momentul în care l-am apreciat cel mai mult pe Leo a fost când a marcat golul său cu numărul 500. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă la coechipieri și să le mulțumească. E un caracter fantastic", spunea Setien în urmă cu mai bine de doi ani.
Quique Setien va fi prezentat astăzi oficial la Barcelona, el urmând să conducă și antrenamentul de marți al catalanilor. Tehnicianul de 61 de ani a semnat până în vara lui 2022 și are ca obiectiv în acest sezon cucerirea titlului și câștigarea Ligii Campionilor.
Messi Este dedicat să joace fotbal, să facă ce îi place și să ne aducă bucurie în suflet. Cei care nu i-au prins pe Di Stefano sau Pele ar trebui să fie recunoscători că l-au văzut pe Messi jucând | Quique Setien
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo