Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

OFICIAL - Quique Setien este noul antrenor al Barcelonei. CV-ul lui e unul modest

Cristian Mihală

Actualizat 14/01/2020 la 01:45 GMT+2

Quique Setien este noul antrenor al Barcelonei. Catalanii au anunțat pe siteul oficial că tehnicianul în vârstă de 61 de ani este succesorul lui Ernesto Valverde pe banca tehnică a echipei de pe Camp Nou.

setien

Credit imagine: Eurosport

Luni a fost ziua cea mai lungă la Barcelona. Josep Maria Bartomeu, președintele clubului, a mers dimineață la baza de pregătire, acolo unde Messi&Co au avut un antrenament la care a participat, din postura de invitat special, și Andres Iniesta. La capătul ședinței de pregătire, președintele catalanilor a discutat cu Valverde și l-a informat că poziţia sa la cârma echipei e una extrem de şubredă.
Ulterior, tot Consiliul de Administrație al clubului de pe Camp Nou s-a întâlnit la birourile de la stadion, unde, după o ședință de peste patru ore, au dezbătut soarta lui Valverde și cine îi va lua locul.
După miezul nopții, pe siteul oficial al catalanilor a venit și confirmarea oficială, deși presa din Spania anunțase că fostul tehnician al lui Betis, Quique Setien, este alesul.
"FC Barcelona și Quique Setien au ajuns la un acord ca acesta din urmă să devină antrenorul echipei până pe 30 iunie 2022", se arată pe siteul oficial al catalanilor.

Cine este Quique Setien, noul antrenor al Barcelonei

În vârstă de 61 de ani, Quique Setien le-a antrenat de-a lungul timpului pe Racing Santander, Poli Ejido, Logroñés, Lugo, Las Palmas și Betis.
Evident, fiind vorba de echipe mici, nu a putut lupta pentru trofee, însă s-a remarcat drept un tehnician care imprimă echipelor pe care le conduce un stil extrem de ofensiv, bazat pe posesie. Din acest punct de vedere, se apropie mult de ceea ce stă în ADN-ul Barcelonei, însă rămâne de văzut dacă poate face trecerea către o echipă cu o istorie atât de bogată, unde presiunea e uriașă.
Setien și-a început cariera de antrenor în 2002, dar a apărut cu adevărat în lumina reflectoarelor odată cu venirea pe banca celor de la Las Palmas. Marea șansă a carierei s-a numit Betis, formație unde a impresionat, mandatul de acolo propulsându-l acum la Barcelona. La cârma formației din Sevilla, ibericul a avut două stagiuni excelente. În prima s-a casat pe un neașteptat loc 6, ducând echipa în Europa League. Apoi, în al doilea sezon, a ajuns până în semifinalele Cupei Spaniei.
Setien va fi prezentat oficial marți la Barcelona, conferința de presă de prezentare urmând a avea loc la 15:30. Obiectivele sale în acest sezon vor fi titlul și cucerirea Champions League, acesta din urmă fiind foarte greu de atins, nu doar din cauza adversarelor foarte puternice, dar și a faptului că echipa nu se va mai putea baza pe Luis Suarez până la finalul stagiunii.
Am simțit că fotbalul poate fi jucat mai spectaculos, dar nu am știut cum până când Johan Cruyff ne-a arătat tuturor cum să o facem | Quique Setien
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo