Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce urmează pentru Messi după anunțul de ieri. Când va juca argentinianul primul meci în "era" Koeman

Nicu Savin

Actualizat 07/09/2020 la 12:32 GMT+3

"Telenovela" plăcării lui Messi de la Barcelona s-a încheiat într-un mod fericit pentru fanii catalanilor, care își vor putea urmări idolul îmbrăcând tricoul "blaugrana" și în sezonul viitor. Messi urmează să înceapă antrenamentele de luni, iar sâmbăta viitoare ar putea juca primul meci sub comanda lui Koeman, care va fi o partidă amicală cu o formație din Liga a 3-a din Spania.

Lionel Messi ar putea juca în primul meci al lui Ronald Koeman pe banca Barcelonei

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi a anunțat ieri că rămâne la Barcelona, cel puțin până în vara anului viitor când îi va expira contractul. În aceste condiții, clubul pare că a câștigat acest mini-război, dar imaginea de ansamblu rămâne una sumbră, Messi declarând răspicat că și-a dorit să plece și a lăsat de înțeles că a decis să rămână doar pentru că este legat de clauza de reziliere de 700 de milioane de €, fiind dezamăgit de atitudinea conducătorilor clubului din ultima vreme.
Zuvor hatte Lionel Messi das Training boykottiert

Messi ar putea debuta sub comanda lui Koeman sâmbăta viitoare

Chiar și așa, Ronald Koeman nu poate fi decât mulțumit și îl așteaptă pe Messi la antrenamente cât mai repede. Argentinianul se va alătura luni coechipierilor, după ce va efectua testul pentru coronavirus.
Barcelona a început deja de o săptămână pregătirea pentru noul sezon, dar Messi nu a fost prezent la antrenamente. Totuși, clubul nu va lua vreo măsură disciplinară împotriva sa din această cauză, un nou scandal nefiind deloc în favoarea conducătorilor de pe Camp Nou, care speră că odată cu revenirea lui Messi la echipă lucrurile se vor calma definitiv.
Deși nu s-a antrenat alături de echipă, Messi a făcut-o individual acasă și în funcție de starea sa fizică ar putea juca primul meci după această perioadă tensionată chiar sâmbăta viitoare. Barcelona are stabilit un meci amical cu Gimnastic de Tarragona, club din Liga a 3-a spaniolă. Acesta va fi primul meci al Barcelonei sub comanda lui Ronald Koeman.
La Liga va începe la finalul săptămânii viitoare, dar Barcelona va debuta în noua stagiune abia pe 27 septembrie, acasă cu Villarreal. Catalanii, la fel ca și celelalte echipe care au participat în Final 8-ul din Champions League sau Europa League au primit această dispensă din parte Ligii Spaniole.
picture

Premier League se întoarce din 12 septembrie la Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo