Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronald Koeman, furios după înfrângerea de la Cadiz: "Al doilea gol primit a fost rușinos pentru noi"

Ion Alexandru

Actualizat 06/12/2020 la 08:43 GMT+2

Cadiz a învins-o pe Barcelona cu 2-1 în etapa a-12-a din La Liga. Echipa lui Messi n-a mai câștigat în deplasare, în campionat din 1 octombrie, iar Ronaldo Koeman a fost foarte supărat la finalul meciului pierdut la Cadiz.

Barcelona a pierdut cu 1-2 la Cadiz și poate coborâ din nou în partea a doua a clasamentului din La Liga

Credit imagine: Getty Images

Cadiz a completat dubla istorică, victorii cu Real Madrid și Barcelona în același tur de campionat, iar catalanii sunt puși la zid după o nouă înfrângere inexplicabilă. Antrenorul olandez Ronald Koeman este furios și suprins de lipsa de concentrare a jucătorilor de la Barca.
"Nu poți să explici golul doi! Este incredibil! Nu pot acuza doar fundașii, toată echipa a dat dovadă de lipsă de concentrare" a spus Koeman.

A ieșit Barcelona din calculele pentru titlu?

Barcelona a pierdut 4 din primele 10 meciuri ale sezonului din La Liga și a încasat mai multe goluri decât Eibar sau Elche până acum. Ronald Koeman începe să dea semne de resemnare după startul ratat de campionat.
"Această înfrângere de la Cadiz este un mare pas în spate. 12 puncte mai puțin decât Atletico Madrid înseamnă foarte mult având în vedere valoarea lor, dar trebuie să ne îmbunătățim jocul și atitudinea față de fotbal. Doar astfel, putem crește și spera"
picture

Ronald Koeman nu reușește să scoată Barcelona din criză

Credit imagine: Eurosport

Antrenorul olandez refuză să dea vina pe jucători pentru parcursul slab de până acum.
"Câștigăm împreună și pierdem împreună. Antrenorul are o parte de vină și mi-o asum. Sunt multe lucruri care se pot îmbunătății și vina mea este că jucătorii nu au ritm și concentrare în fața porții"

Ce urmează pentru Barcelona

Echipa lui Roland Koeman a mers excelent în Champions League și are deja calificarea asigurată în primăvara europeană înaintea ultimei etape când pe Camp Nou vine Juventus. Miza meciului de marți este primul loc în grupă, iar catalanii au șanse mari de a-l obține. Programul în campionat până la finalul anului cuprinde și o vizită pe Camp Nou a surprizătoarei Real Sociedad. Pentru a mai spera la primul loc, Messi, Griezmann, Busquets și Ter Stegen au nevoie de 15 puncte din următoarele 5 meciuri. 4 dintre ele sunt acasă!
Meciuri Barcelona în La Liga până la finalul anului
  • 13.12.20 Barcelona - Levante
  • 16.12.20 Barcelona - Real Sociedad
  • 19.12.20 Barcelona - Valencia
  • 22.12.20 Valladolid - Barcelona
  • 29.12.20 Barcelona - Eibar
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo