Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Xavi și-a dat acordul de principiu să preia Barcelona. Marca a descoperit "marea problemă" în calea numirii

Cristian Mihală

Publicat 28/10/2021 la 12:05 GMT+3

Xavi și-a dat acordul de principiu pentru a sosi la Barcelona în locul lui Koeman, dar trebuie să își rezolve mai întâi problemele cu Al Sadd. Tehnicianul va fi numit la cârma catalanilor cel mai probabil în pauza internațională.

Xavi Hernandez of Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Numirea lui Xavi la Barcelona prinde în sfârșit contur, după mai multe momente în care numele său a fost legat de viitorul clubului. Acum, catalanii sunt fără antrenori, după despărțirea de Koeman, iar Laporta a înțeles că dacă va miza pe fostul mare mijlocaș va avea doar de câștigat.
Din păcate pentru club, numirea nu poate fi făcută de pe o zi pe alta, Mundo Deportivo susținând că oficializarea va avea loc abia în pauza internațională din noiembrie. Până atunci, echipa va fi condusă de pe margine fie de Sergi Barjuan, antrenorul de la Barcelona B, fie de Albert Capellas, fostul antrenor al Danemarcei U21.
CITEȘTE ȘI:

Xavi, relații sentimentale puternice cu arabii

Marca scrie la rândul ei că Xavi e foarte aproape de a se înțelege cu Laporta, dar vorbește despre "marea problemă" în drumul spre Catalunya: relația excelentă pe care o are cu arabii.
Ibericul a obținut 4 trofee ca jucător și 7 ca antrenor la Al Sadd, iar oficialii clubului i-au prelungit contractul până după Cupa Mondială. Evident, legăturile sunt foarte puternice și nu se pune problema de despăgubiri din partea spaniolului, dar relațiile de prietenie stabilite sunt foarte puternice și reprezintă un impediment. Totuși, Xavi este decis să se așeze la masa tratativelor cu șeicii și să le explice situația. De altfel, ei știu că visul fostului mijlocaș e să antreneze pe Camp Nou și probabil nu îi vor crea probleme.
"Legătura Al Sadd-Xavi este mai mult decât contractuală. Este afectivă. Întâlnirea pe care antrenorul va încerca să o aibă astăzi cu șefii clubului va fi cheia pentru deblocarea unei situații care, dincolo de clauze existente, are de-a face mai degrabă cu relația personală decât cu cea profesională", notează Marca.
Un alt impediment în calea despărțirii lui Xavi de Al Sadd are legătură cu aspectele din viața de familie. Soția sa, Nuria, este încântată de Doha și copiii lor au crescut acolo. Schimbarea va fi asumată profesional, dar va costa în plan personal; nu pentru că familia lui Xavi nu ar vrea să se întoarcă în Catalonia, ci pentru că se simt perfect în Qatar.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo