Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ansu Fati, mesaj emoționant de despărțire pentru Leo Messi: "Vom rămâne etern recunoscători!"

Razvan Circeag

Actualizat 06/08/2021 la 21:15 GMT+3

Ansu Fati, tânărul atacant al Barcelonei, a reacționat după ce clubul blaugrana a anunțat oficial despărțirea de Leo Messi.

Messi y Ansu Fati

Credit imagine: Getty Images

Vestea despărțirii dintre Barcelona și superstarul Leo Messi a picat ca un șoc pentru toți fanii fotbalului de pretutindeni. Indiferent de culorile pe care le iubești. Legendarul Messi a părăsit gruparea de pe Camp Nou după mai bine de 20 de ani și a lăsat în urmă o listă lungă de recorduri, care va fi greu de egalat.
Ansu Fati, tânărul de 18 ani, care este una dintre speranțele catalanilor în perspectiva viitorului, a postat un mesaj emoționant de despărțire pentru Leo Messi.
"Toți cei care am ajuns la Masia am visat să putem juca alături de tine, mă simt norocos că am putut face asta. Voiam să îți mulțumesc pentru acești doi ani, pentru gesturile de drag făcute pentru mine și pentru tot ce am învățat. Leo Messi, eu și familia mea îți vom rămâne etern recunoscători, îți doresc tot binele ție și familiei tale", a scris Ansu Fati pe Instagram.
43 de meciuri a evoluat Fati la Barcelona până acum și a reușit 13 goluri și 5 assist-uri.

Cu cine va semna Leo Messi acum? PSG a confirmat interesul

Acum, întrebarea care stă pe buzele tuturor fanilor fotbalului este care va fi viitoarea destinație a superstarului argentinian.
Deși se vehicula că în acest moment Manchester City este o posibilă destinația a lui Messi, Guardiola a negat total asta. Managerul lui Manchester City a declarat că în acest moment Leo Messi nu intră în planurile de viitor ale clubului englez.
Celălalt club despre care s-a vorbit ca fiind cel unde va ajunge Messi este PSG, iar șansele ca acesta să ajungă la Paris în acest moment, cresc tot mai mult. Mauricio Pochettino, antrenorul lui PSG, a confirmat că există interes pentru aducerea lui Leo Messi pe "Parc des Princes".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo