Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#BREAKINGNEWS | Ronald Koeman, dat afară de la Barcelona după eșecul cu Rayo Vallecano!

Bianca Dumitru

Actualizat 28/10/2021 la 01:52 GMT+3

Ronald Koeman a fost demis în această seară de la Barcelona după ce echipa a suferit a doua înfrângere consecutivă în La Liga, scor 1-0 în fața celor de la Rayo Vallecano.

Ronald Koeman

Credit imagine: Getty Images

Ronald Koeman nu mai este antrenorul Barcelonei. Oficialii clubului blaugrana au făcut anunțul demiterii tehnicianului olandez pe rețelele de socializare, la doar 3 ore după încheierea partidei cu Rayo Vallecano, din a 11-a etapă a campionatului Spaniei, în care Barcelona a fost învinsă cu scorul de 1-0.
Acest rezultat rușinos, obținut în fața unei nou-promovate, a umplut paharul conducerii de pe Camp Nou, care stabilise după El Clasico să-i mai dea o șansă lui Koeman. Potrivit jurnaliștilor de la Marca, șefii Barcelonei s-au întâlnit după meciul cu Real Madrid și au decis că vor mai avea răbdare cu antrenorul olandez până la începutul lunii noiembrie, respectiv până după partidele cu Rayo Vallecano, Alaves și Dinamo Kiev.
Joan Laporta nu a mai putut suporta, însă, situația de la echipă și a decis să-l dea afară pe Ronald Koeman în această noapte, anunțându-l în avionul cu care se întorceau la Barcelona.
Astfel, Ronald Koeman și-a încheiat aventura pe Camp Nou după 67 de partide, dintre care 40 s-au încheiat cu victoria catalanilor, 11 cu rezultat de egalitate, iar 16 au fost înfrângeri. În acest sezon, Barcelona a obținut doar 5 victorii în cele 13 meciuri disputate.
Demiterea antrenorului olandez, care va costa clubul blaugrana peste 12 milioane de euro, are loc la fix un an de la plecarea lui Josep Maria Bartomeu de pe Camp Nou.

Xavi, marele favorit să-i ia locul lui Koeman

Potrivit primelor informații furnizate de jurnaliștii din Spania, Barcelona are acum trei variante pentru banca tehnică, dar principalul favorit al președintelui Joan Laporta este Xavi Hernandez.
Fostul fotbalist care a scris istorie în tricoul blaugrana este și cel mai bine cotat de casele de pariuri pentru a-i lua locul lui Ronald Koeman.
Jurnaliștii publicației Cope au anunțat că negocierile dintre Xavi și reprezentanții cluburilor Al Sadd și Barcelona sunt așteptate să se deruleze foarte rapid, Sergi Barjuan urmând a conduce sesiunile de pregătire ale echipei până în momentul prezentării noului antrenor.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în etapa a 10-a din Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo