Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Karim Benzema, găsit vinovat în "cazul Valbuena"! Ce pedeapsă a primit atacantul francez

Nicu Savin

Actualizat 24/11/2021 la 11:32 GMT+2

Karim Benzema a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare și a primit o amendă de 75.000 de €, fiind găsit vinovat în cazul de șantaj la adresa lui Mathieu Valbuena, care s-a petrecut cu mai bine de 6 ani în urmă.

Karim Benzema

Credit imagine: Getty Images

La mai bine de șase ani de la începutul celebrului caz de șantaj de la naționala Franței, Karim Benzema și-a aflat pedeapsa. Curtea penală de la Versailles a dat verdictul în această dimineață, iar atacatul francez poate răsufla ușurat, deocarece a scăpat de închisoare cu executare.
Absent în timpul înfățișării, internaționalul francez a fost găsit vinovat de complicitate la infracțiunea de tentativă de șantaj și a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare și o amendă de 75.000 de euro.
"Karim Benzema s-a implicat personal și cu insistență în încercarea de a-l convinge pe Mathieu Valbuena să se întâlnească cu omul său de încredere.", se arată în motivarea instanței de judecată, potrivit L'Equipe.
Citește și:

Benzema poate juca în continuare la naționala Franței

Benzema a fost acuzat că s-a implicat insistent în cazul de șantaj la care a fost supus Mathieu Valbuena, fostul său coleg de la echipa națională. Atacantul Realului ar fi insistat ca Valbuena să ofere o sumă consistentă unor persoane pentru a nu fi publicate o serie de imagini compromițătoare pentru micuțul mijlocaș francez.
Inițial, procurorii au cerut 10 luni de închisoare cu executare pentru Benzema, dar judecătorii au decis că această pedeapsă ar fi fost prea severă, astfel că l-au condamnat pe atacant doar cu suspendare. Cazul de șantaj în care a fost implicat Benzema l-a ținut pe acesta 5 ani departe de echipa națională.
Conform sursei citate, verdictul de azi nu va pune în pericol prezența lui Benzema la naționala Franței în viitor. Atacantul s-a întors abia acum câteva luni la lotul național și numai dacă ar fi primit o pedeapsă cu executare ar fi avut interzis să îmbrace tricoul campioanei mondiale.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo