Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Messi nu a plecat din motive financiare!" Dezvăluirea de ultimă oră a unui apropiat al Barcelonei

Bianca Dumitru

Publicat 14/09/2021 la 17:26 GMT+3

Lionel Messi s-a despărțit în această vară de Barcelona, după 21 de ani petrecuți pe Camp Nou. Unul dintre membrii cotizanți ai Barcelonei a anunțat acum că fotbalistul nu a plecat din motive financiare și că oficialii catalanilor ar fi avut posibilitatea de a-i prelungi contractul.

Messi Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi a plecat în această vară de pe Camp Nou, clubul anunțând că nu îi poate oferi o nouă înțelegere argentinianului din cauza problemelor financiare. Unul dintre cele mai importante personaje din lumea fotbalului spaniol a vorbit despre acest moment care a încheiat o eră la Barcelona.
Administratorul agenției de presă MediaPro, Jaume Roures, care a fost implicat în campania electorală a lui Joan Laporta, a dezvăluit acum că plecarea lui Messi nu a avut legătură cu motivele economice invocate de oficialii clubului blaugrana.
Cu alte cuvinte, Roures, membru cotizant al Barcelonei, a spus că lui Messi i s-ar fi putut prelungi contractul în această vară, dar că, probabil, negocierile s-au complicat din punct de vedere sportiv.
"Continuitatea lui Messi la Barcelona era în plină desfășurare la începutul lunii iulie. Banii de la CVC nu s-au luat în calcul. Liga și președintele Barcelonei au dorit să găsească soluții pentru ca Messi să continue și au ajuns la concluzia că totul este pe drumul cel bun.
Nu a fost semnat nimic, totul a fost un acord verbal. Cu câteva zile înainte, totul s-a complicat din toate părțile. Nu există nicio condiție pentru problema CVC. Cred că lucrurile s-au complicat din punct de vedere sportiv, nu din punct de vedere economic. Messi a acceptat deja concesiunile cerute, după cum a declarat și el. Toată lumea a făcut tot posibilul, dar lumea fotbalului este foarte complexă.
Lucrurile nu sunt ușoare. Cererea și nevoia de a avea o echipă competitivă este ceva ce Leo a spus de când a devenit căpitan. În opinia mea, s-ar fi putut realiza multe progrese în ceea ce privește reînnoirea lui Messi, chiar și fără banii de la CVC", a declarat Jaume Roures, citat de publicația catalană Sport.

Cum a aflat Messi că va pleca de la Barcelona

Schimbarea bruscă din viața sa și a familiei sale nu a fost una ușoară pentru Messi, afectându-l fără doar și poate la nivel emoțional. Cel puțin așa susține argentinianul, care a dezvăluit într-un interviu pentru BBC cum au decurs lucrurile din momentul în care a aflat că trebuie să-și continue cariera la un alt club.
"Tatăl meu a plecat dimineața să se întâlnească cu Laporta, iar când a venit acasă mi-a dat vestea că nu pot continua. I-am spus soției mele și am început să plâng. Am fost foarte supărați, dar apoi ne-am întărit și am încercat să găsim cea mai bună modalitate de a le spune copiilor, pentru că în iarnă le spuseserăm deja că vom rămâne la Barcelona și știam că această veste îi va afecta foarte mult.
După comunicatul emis de Barcelona nu am știut ce voi face. Exista doar nervozitate și incertitudine... Unde aveam să joc, cum va fi schimbarea pentru familie și așa mai departe. A fost complicat până am reușit să-mi iau rămas bun de la oameni, să vorbesc. Apoi a venit oferta de la PSG și am început să ne gândim cu toții la viitor", a declarat recent Messi într-o discuție cu jurnalistul BBC Guillem Balague.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo