După partida cu Brugge, Messi a fost criticat aspru de mulți jurnaliști francezi, unii chiar punându-și întrebarea dacă, la 34 de ani, atacantul de bandă argentinian mai are viteza care să îi permită să evolueze la cel mai înalt nivel și să o ducă pe PSG spre prima Ligă a Campionilor din istorie.
Independent de ce face în teren, francezii au dat lovitura cu fostul decar al Barcelonei din punct de vedere comercial. Mundo Deportivo notează că gruparea din capitala Franței a câștigat în ultima lună, de pe urma lui Messi, 80 de milioane de euro. Vorbim exact de salariul brut avut de acesta în Hexagon (argentinianul primește 40 de milioane de euro/an, dar taxele aferente fac ca plățile suportate de PSG să fie aproape duble).
Ca atare, PSG și-a amortizat deja investiția făcută în acest an pe Messi, din tricouri vândute și atragerea noilor sponsori, care au vrut neapărat să își asocieze imaginea cu formația franceză odată cu sosirea sud-americanului.
Fotbal
De ce nu ar trebui să primească Messi Balonul de Aur în acest an! Ce s-a întâmplat în 2000 și 2006
ACUM 11 ORE
Experții anticipează că lucrurile pot fi și mai bune din punct de vedere financiar pentru Al Khelaifi în viitor, chiar dacă e limpede că ritmul de vânzare a tricourilor cu Messi va scădea. Se vor câștiga însă mult mai mulți bani decât până la sosirea lui din bilete vândute, televiziune, din rețelele sociale și din sponsorizări. Se estimează că, în următorul an, PSG va mai câștiga cel puțin 100 de milioane de pe urma lui Messi, după ce în prima lună și-a amortizat total investiția făcută în argentinian pentru stagiunea 2021-2022.

PSG a amortizat transferul lui Neymar abia după 2 ani

În momentul în care l-a adus pe Neymar de la Barcelona, PSG a plătit cea mai mare sumă din istorie: 222 de milioane de euro. Acestor bani s-a adăugat salariul uriaș al brazilianului, astfel că gruparea franceză a avut nevoie de doi ani pentru a amortiza investiția.
PSG primește doar 20% din valoarea tricourilor vândute de Nike, însă în cazul lui Messi volumul de articole achiziționate de fani a fost incomparabil mai mare decât în cazul lui Neymar.
În 2017, când Neymar a venit pe Parc des Princes, formația franceză nu avea o vizibilitate atât de mare ca acum, după cea mai impresionantă campanie de transferuri din istoria fotbalului. În acest moment, după venirea lui Messi, PSG a devenit al 4-lea cel mai urmărit club de fotbal din lume pe rețelele sociale: doar Barcelona, Real Madrid și Manchester United depășesc gruparea franceză. În plus, în urmă cu 4 ani, nu exista nici pe departe monetizarea de azi pe YouTube sau alte rețele sociale, astfel că Messi are un mare avantaj față de colegul său de echipă și din acest punct de vedere.
CITEȘTE ȘI:
HAOS DE NEDESCRIS LA NEWCASTLE! DWIGHT GAYLE A SĂRIT SĂ ÎL BATĂ PE SECUNDUL LUI BRUCE, PATRONUL NU SE MAI IMPLICĂ
https://i.eurosport.com/2021/09/14/3218306.jpg
Ligue 1
PSG și Barcelona pregătesc un schimb fabulos de jucători! Cine vine lângă Messi pe Parc des Princes
ACUM 11 ORE
Liga
"E cel mai tare meci și fără Messi și Ronaldo!" Benzema, despre primul El Clasico al sezonului
IERI LA 15:20