Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce a declarat Pochettino după debutul lui Messi la PSG: "A adus liniște echipei!"

Bianca Dumitru

Publicat 30/08/2021 la 11:28 GMT+3

Lionel Messi și-a făcut debutul la PSG, în partida cu Reims, încheiată cu scorul de 2-0. După meci, antrenorul Mauricio Pochettino a vorbit despre importanța argentinianului în echipă și despre cum a fost primit de fani în momentul în care a intrat pe teren.

Messi, Neymar, Pochettino

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi a debutat la PSG în meciul cu Reims, încheiat cu scorul de 2-0, meci contând pentru a patra etapă din Ligue 1. Argentinianul a fost trimis pe teren în minutul 65, în locul lui Neymar.
La finalul partidei, Mauricio Pochettino s-a arătat mulțumit de prestația jucătorilor săi, comentând și prima apariție a lui Messi în tricoul parizienilor. Antrenorul a vorbit despre ce înseamnă prezența starului argentinian în lotul lui PSG și a spus că reacția publicului față de Leo a fost foarte frumoasă.
"Este o victorie importantă pentru noi, nu am luat gol, ceea ce era unul dintre obiectivele noastre. A fost dificil, mulți jucători au revenit târziu și nu sunt la cel mai bun nivel fizic. Dar cele trei puncte ne plasează într-o bună poziție și era important să continuăm cu victorie.
Leo Messi a fost bine și, încă de la primele sale atingeri ale mingii, el a adus liniște echipei. Chiar dacă este Messi, este bine pentru el să înceapă cu o victorie. A fost minunat să auzim cum îl aclamă publicul, nu doar suporterii noștri, dar este un lucru pe care Messi l-a câștigat. În grupul nostru, Leo poate emana o anumită energie, o personalitate", a declarat Pochettino.

Gest impresionant al lui Messi la finalul partidei

La finalul meciului dintre PSG și Reims, Lionel Messi a fost salutat de majoritatea adversarilor, care s-au apropiat și i-au strâns mâna. Portarul Predrag Rajkovic și-a dorit, în plus, să-i lase o amintire specială fiului său și l-a rugat pe argentinian să facă o fotografie cu micuțul.
Messi nu a stat deloc pe gânduri, l-a luat pe băiețel în brațe și s-a lăsat fotografiat. Ulterior, fotbalistul celor de la PSG le-a dat și un autograf unor fani ai lui Reims, care îl așteptau la marginea terenului cu un banner uriaș pe care îi era scris numele.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo